Octavian Ursulescu: «Merg la pescuit de 15 ori pe an»
Îmbrăcat la patru ace, cu zâmbetul pe buze și binedispus, Octavian Ursulescu (70 de ani) ne-a povestit, la un eveniment cultural organizat recent la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, cum se deconectează el atunci când nu este în lumina reflectoarelor.
“Îmi place să merg la pescuit, ultima dată am fost în noiembrie. Sper ca prin martie să nu fie vreme prea rea și să-mi reiau activitatea de pescar în Deltă. Să nu vă închipuiți că sunt un fanatic al prinsului, mai ales că eu nu sunt mâncător de pește. Eu sunt adevăratul pescar sportiv, îi prind, după care îi arunc în apă. Merg la pescuit de 10-15 ori pe an, stau câte trei-patru zile. Mergem în gașcă, cu prietenii și ne simțim bine”, ne-a spus Octavian Ursulescu.
De asemenea, celebrul prezentator de evenimente ne-a mai mărturisit că și grădinăritul îl încarcă pozitiv: “A doua pasiune este grădina! Am o grădină mică, dar fiecare pomișor este îngrijit cu mare atenție, plus că am recoltă de fragi și mă mândresc cu ea. Am adus de la munte câteva cuiburi și s-au extins frumos. Dimineața merg în grădină cu cana mare de ceai și îmi parfumez existența cu mirosul plantelor de acolo”, ne-a mai spus maestrul.