Odraslele vedetelor se bat pentru bani la tv
Aşchia nu sare departe de trunchi, aşa că acum a venit rândul juniorilor cu nume celebru să se afirme în muzică. În acest moment, în show-urile de talente de la TV, se bat pentru o căruţă de bani copiii lui Cătălin Crişan, fiul lui Nicu Gigantu şi moştenitorul lui Mihai Pocorschi.
Vinerea aceasta au mers din nou, umăr la umăr, “X Factor” (Antena 1) şi “Vocea României” (PRO TV), iar din rândul concurenţilor s-au remarcat doi, cu nume mai cunocute decât chipul. Este vorba despre Ştefan Alexandru Constantin (26 de ani), fiul celebrului solist de muzică de petrecere Nicu Gigantu, tânărul venind la “X Factor” (Antena 1) pentru premiul de 200.000 €.
I-a impresionat pe juraţii Horia Brenciu şi Delia, însă Ştefan Bănică i-a dat un “Nu”, mare cât numele lui taică-său. Şi la “Vocea României” (PRO TV) am întâlnit un cuplu celebru, fiul-pe scenă, tatăl-în culise. Este vorba despre Vladimir Pocorschi (29 de ani), băiatul lui Mihai Pocorschi, de la trupa VH2, care s-a duelat în echipa lui Smiley cu Tiberiu, un alt rocker feroce. În cele din urmă, Vladimir a fost cel ales să meargă mai departe în concurs, pentru premiul de 100.000 €, însă şi rivalul lui a fost salvat de Tudor Chirilă.