Olga Bălan, pe val în Italia. Joacă într-un nou film și are planuri de nuntă cu iubitul: "Suntem suflete pereche"
Viaţa Olgăi Bălan s-a aşezat pe un făgaş frumos în Italia, acolo unde s-a mutat de câţiva ani. Joacă în filme, e îndrăgostită şi e iubită, a trecut cu bine peste pandemie. Solista şi actriţa în vârstă de 50 de ani ne-a povestit într-un interviu exclusiv chiar şi de ce şi-a micşorat sânii, la un moment dat.
Olga Bălan, actriţa şi solista cu cei mai mari sâni naturali de la noi a stat mult în casă pe timp de pandemie, însă acum respiră uşurată de când restricţiile s-au ridicat în Italia.
”A fost o perioadă cumplită pentru noi toţi şi cred că doar cu ajutorul bunului Dumnezeu vom reuşi să gustăm libertatea şi fericirea de altădată şi să fim din nou împreună, să ne îmbrăţişăm şi să ne zâmbim fără frică. Din păcate, din cauza pandemiei, Italia are mari probleme economice, în momentul de faţă un milion de persoane au sărăcit, dorm pe stradă şi bineînţeles totul datorită faptului că au rămas fără locuri de muncă”, ni s-a confesat artista.
Olga Bălan: «Logodnicul meu mă ajută la treburile casnice»
Ea, în schimb, are proiecte în continuare. Anul trecut a filmat la Napoli pentru filmul „Bine aţi venit în casa Esposito”, subiectul şi scenariul aparţinând lui Gianluca Ansanelli. Rolul jucat de româncă este unul de guvernantă, iar filmul s-a lansat deja pe piaţă. Pentru că regizorului i-a placut numele ei, aşa o cheamă şi în film şi nu e prima dată când se întâmplă acest lucru, ne-a povestit amuzată actriţa.
De doi ani, Olga Bălan s-a mutat în Italia la braţul logodnicului ei, Dragoş Zaharia, fotograf şi grafician de profesie. Cei doi au împlinit în martie trei ani de relaţie şi sunt mai fericiţi ca niciodată. ”Pe 27 martie am sărbătorit 3 ani de când suntem împreună, urma să ne căsătorim, dar am amânat din cauza pandemiei. Cred că relaţia noastră funcţionează pentru că suntem suflete pereche, pentru că amândoi suntem artişti, pentru că ne respectam reciproc având aceleaşi concepţii de viaţă, pentru că ne ascultăm unul pe celălalt, iar de treburile casei ne ocupăm împreună!”, susţine Olga Bălan.
«Am avut probleme la coloană din cauza sânilor»
Pe când era în ţară, Olga era mai plinuţă, dar acum arată senzaţional.”Întotdeauna am avut probleme cu greutatea chiar dacă făceam sport puneam pe mine foarte repede şi dădeam jos foarte greu, am slăbit cu verdeţuri şi multe lichide, dar, atenţie, este bine pentru o perioadă de timp să faci o dezintoxicare, care ajută organismul să se cureţe de toxine şi să se reseteze”, precizează ea. În timp ce altele şi-au pus silicoane, Olga a fost dintotdeauna o femeie cu sâni generoşi, iar la un moment dat i-a cerut unui medic să îi micşoreze. ”Sânii mei erau superbi, dar au crescut enorm şi aveam probleme grave cu coloana vertebrală, aşa că am decis să-i reduc. Îmi aduc aminte, zâmbind, cum doctorul şi infirmierele erau în jurul meu în sala de operaţie încântaţi de frumuseţea şi mărimea sânului meu şi disperaţi că doream să-i reduc. Dar eu eram disperată de durerile pe care le aveam la coloana vertebrală.