Olimpia Melinte din «Vlad» a pus la ușă geanta de maternitate
Interpreta Elizei din serialul “Vlad”, actrița Olimpia Melinte (34 de ani), mai are puțin și naște.
“A mai rămas puțin până la marea întâlnire cu bebelina. Sunt nerăbdătoare, dar și din ce în ce mai obosită, finalul de sarcină e unul solicitant pentru organismul gravidei și stările de somnolență nu m-au ocolit nici pe mine. Cu toate astea, plimbările, zilele petrecute în natură fac în continuare parte din programul meu de zi cu zi. Geanta pentru maternitate mă așteaptă deja la ușă, toate cele necesare pentru bebelină sunt puse în ordine, spălate, călcate, așezate în dulăpiorul ei, iar fratele mai mare i-a pregătit chiar și o felicitare prin care îi declară toată iubirea și prietenia lui. De acum aștept cu emoție să se hotărască și ea să vină la noi în familie”, a spus exclusiv Olimpia Melinte pentru Click!.