Omagiu impresionant: Elena Gheorghe cântă într-o rochie imprimată cu chipul bunicii

18 ianuarie 2020 20:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Concertul Elenei Gheorghe (34 de ani), de la Sala Palatului, a fost difuzat în premieră, zilele trecute, pe TVR 1, reuşind să trezească emoţii printre telespectatori. Artista a dedicat în întregime spectacolul bunicii sale, care a plecat la Cer în 2017. ”Dada”, aşa cum o alinta Elena, a crescut-o şi a sfătuit-o să cânte muzică armânească.

Dorinţa s-a împlinit pe 23 mai (Ziua Naţionala a Aromânilor de pretutindeni). “Ce vine din suflet ajunge la suflet!” - asta îmi spunea Dada când eram mică. Pe măsură ce au trecut anii, mi-am dat seama că despre asta este de fapt viaţa, despre bucuria de a dărui”, a spus Elena Gheorghe care i-a dedicat piesa ”Ma ţi s-adar”, o emoţionantă baladă. Ea a cântat într-o rochie imprimată cu chipul bunicuţei sale: ”Acest album şi acest concert îi sunt dedicate ei, celei care m-a crescut, celei care m-a învăţat să vorbesc armâneşte, să iubesc muzica şi tradiţiile, celei care m-a iubit atât de mult, bunica mea. Ea mi-a spus mereu că trebuie să lupt, să nu mă las, să arăt cine sunt şi să mă bazez pe propriile forţe. Dada şi-a dorit să cânt despre rădăcinile mele şi să duc tradiţiile mai departe. Sunt fericită să îi pot împlini visul şi ştiu cât de mult s-ar fi bucurat pentru mine”, a mai spus Elena Gheorghe. 

Mai multe