Scrisorile lui Stanca: In Memoriam: Marioara Murărescu

Îmi amintesc ce fericită era întruna din ultimele victorii, vremelnice, asupra cancerului. Care, iată, a biruit-o. Marioara Murărescu era printre aleșii lui Dumnezeu să se sacrifice. Nu avea decât o familie: Televiziunea Română. Și, un singur copil, în afara celui dat de Pronie: folclorul românesc. Pe care l-a slujit ca o roabă.

L-a păzit. Pe vremea plenarelor și cântecelor "de viață nouă" - când "pe cel mioritic plai/multe bucurii mai ai,/ai uzine, ai furnale,/baraje, hidrocentrale" - emisiunea ei, "Tezaur folcloric", intrată în mitologia TVR - și cu celebrul ei semnal taragotat de Mitru Fărcaș - zic, "Tezaur..." era singura noastră fereastră de lumină, sursă de aer curat în noianul de noxe ideologice cu care eram sufocați. Vrem sau nu să recunoaștem.

Spun asta fiindcă în '90, pe 25 ianuarie, la Angelica Stoican în casă puneam bazele unei societăți de apărare/promovare a folclorului autentic. La care am subscris. Nu bănuiam noi cu ce forță vine uraganul de otrăvuri manelistice peste spiritul românesc...

Marioara nici nu ieșea din casă. Unii soliști, mediocritățile Patriei, refuzați sistematic de ea să apară la "Tezaur" se coalizau contra ei. I-am spus la telefon atunci: "așteaptă, or fi ei mulți, da's proști. Tu ești o valoare" Era vremea contestațiilor și a demascărilor, "Jos! Jos!". A iacobinismului "dâmbovițeano"-mioritic. I se reproșa că era favorita Elenei Ceaușescu. Și ce vină avea ea, Marioara?

Păstrând proporțiile, era același gen de culpă pe care o avea Eminescu, iubit de Ceaușescu. Sau Wagner adulat de Hitler. Micime omenească. Complot al nonvalorilor. I se reproșau unele plocoane, inventate chiar de ei, de soliștii fără chemare. Solizdelor mucilaginoase, nuntașele lu' taica, azi la Etno cântați pe un pachet de cafea? Bun, să zicem... A suferit destul în viață. Gata. Marioara s-a dus. Dar Mărioara rămâne! Iar voi - un râgâit sonor. Ea e un Simbol. Stâlp. Voi - vânturi sulfuroase.

De ieri, o bucată tezaurul românesc e mai vulnerabilă. Dar ce a lăsat Mărioara în urmă va dăinui sute de ani.

Drum bun, Marioară!