Scrisorile lui Stanca: Dragă Nicolaie Panait,
Sunt curios câți vă mai țin minte? În ianuarie 1990, la hotelul Național unde trăseseți, era o coadă de sute de persoane să vă vadă. De fapt, să îi vedeți dvs pe ei... Ați avut, pe vremea aialaltă, o presă formidabilă.
Mă mir cum de v-au lăsat. Căci presa aia îl promova doar pe el. Pe tovarășu... De fapt, făceați bine pentru oameni. Coada de la "Național„ începuse să fie permanentă încă din anii '80. Pe Olteniței. Zi și noapte. Îmi povesteați că marele actor (și tată) Victor Rebengiuc a sărit noaptea gardul curții să ajungă la dvs cu Tudor al său.
Pe care l-ați vindecat. Mii de oameni vă pomenesc și vă sunt recunoscători. I-ați scăpat de unele boli despre care se spunea că sunt incurabile. Psoriazis, lupus...
Apoi, firesc, ați plecat în America. Alte rezultate fabuloase. Şi acolo. Am văzut un film cu toate vindecările. În top, un doctor American, dr. Schorr, plin de scuame pe tot corpul. Vindecat total. Am filmul și nu pot crede de câte ori mă uit. Nu se poate truca... De altfel, știu că ambiția dvs a fost să vindecați și doctori. Adică pe cei care vă contestau. Și, ați convins...
De mai multă vreme ați cam dispărut. Ați fost iar în America, sau unde? Acum, văd că trăiți aici. Tot pe Olteniței. Lumea spune că evitați, fugiți de bolnavi. Nu mai vreți să vindecați.
Pe cine v-ați supărat? Căci, mulți regretă. Sigur, ați obosit. Sau v-ați săturat de atâția "vraci", "terapeuți", veniți cu sărăcia ca viitura. Mi-ați spus scârbit, deunăzi, despre: "Inși ciudați", "terapeuți", "naturiști", "clinici", etc. "Inși care vindecă de toate. Vindecă de boli incurabile ale pielii, ficatului, stomacului, rinichilor, unghiilor, gâtului, strănutului. De brânci, de trânci, de sforăituri, rânză, buduhală, cimârleală, cataroi, bubâlcă...". Că mă ia și râsul. Și, ce să facem? Asta e lumea. Fraieră. Disperată. Se duce la negustorul de speranțe.
Ceea ce mă intrigă e că din această cauză ați renunțat. Pe cine pedepsiți? Tot pe amărâții de bolnavi? Căci, eu unul sunt un ins rezolvat de dvs. O spun tare. Și sper, pentru alții, ca supărarea să vă fie trecătoare. Măcar că o veți face selectiv. Preferențial. Dar nu abandonați. Lumea are nevoie de Panait! Mai cumpăniți...
George Stanca, pamflet