Scrisorile lui Stanca: Dragă Mircea Solcanu,

Când am aflat reacția ta față de părinții aceia amărâți, am fost indignat. Atunci, pe loc, te-aș fi călcat în picioare. Sau, hai să nu mă dau cocoș, căci nu e adevărat. Cel mai mare rău pe care-l pot provoca eu este doar din cuvinte.

Imprecații? M-am săturat. Vulgarități? Sunt proprietatea politicienilor. Blesteme? Ar mai merge: usca-ți-s-ar, beli-ți-s-ar... Apoi, fizicamente, nu sunt în stare să omor, să bat, să fiu violent. După ce am debitat inepția că dacă la Revoluție aveam o armă l-aș fi împușcat pe Adrian Păunescu, întrebat ulterior de el dacă aș fi comis-o, i-am răspuns candid: ia-o ca pe o metaforă. Metafora nu doare, Mircea! Nu ucide. Ia! Na, câteva metafore-n meclă! Ce mi-a mai rămas, accesibil și acceptabil din gama fizică, ar fi să-ți trag o pereche de palme. Așa, că, după atâtea frământări - voila! - ai de ales. O pereche de palme sau ceva sudalme... (știu,"sudălmi", dar am salvat rima).

După ce ți-am văzut reacția "off the record", regretele și căința, m-am tot gândit. Care oi fi tu cel adevărat? Ăla de i-a beștelit pe bieții oameni loviți de soartă sau pocăitul post-factic, cerătorul de scuze? Și, am conchis că ipostazele nu se pot compara. Fiindcă, una dintre ele, cea din televizor, e neverosimilă. În ea nu erai tu. Era un alter ego. Virtual. Metamorfozat de forța magică a live-ului tv. A ipostazei "în direct". "On air". Nu știai? Priza directă deformează nu numai fizicul - te "îngrașă" cu 5 kg... - ci și, mai ales, îndeosebi, cu preponderență... psihicul. Îți dă iluzia că ai o forță nebănuită. Îți saltă monstruos gramajul de paranoia per cerebel. Nu ai văzut destui asemenea ție, la noi la tv? Cu duiumul.

Ghiotură. În bătălia asta a "serviciilor - tv", ale Lor, cu ali noastre? Paranoia, în exces. Stare pură. Asta face dintr-un pașnic moderator, un ghiduș ca tine, video-forța. Personajul acela odios nu erai tu. Era eul tău virtual. Video-Narcis... Cum de nu cunosc cei care te-au dat afară pe nedrept acest fenomen? E boala video. Patologia dedublării. Te crezi tanc. Cu țeava mare și fuduliile-n teren. Mari. Monstruoase. De Demiurg. Răsfățat. Adulat. Cu drepturi ireale. Îți sodomizezi publicul. Îl biciui. Îl sado-masezi. Nu mai ești tu. Căci, asta ai fost tu: n-ai mai fost tu.

La naiba-n puii tăi...

George Stanca