«Otevista fără chiloţei», pericol în bucătărie
13 noiembrie 2009 17:25
Vedete românești
Ultima actualizare:
După ce a stat „pe bară" două luni, Mădălina Radu l-a înduplecat pe Dan Diaconescu să o reprimească pe post.
Ea va prezenta emisiunea „Mărul lui Adam", sâmbăta, de la ora 13.00, care nu este despre bărbaţi, ci una culinară.
Ciudat, pentru că Mădălina e un „pericol public" în bucătărie.
„Habar n-am să gătesc. Nici cartofi prăjiţi nu ştiu să fac, ies verzi. Am învăţat să prepar doar varză cu carne şi salam din biscuiţi. Altceva nu ştiu. Ies mai ieftin dacă mănânc la restaurant", ne-a povestit râzând bruneta, care uită din când în când să poarte lenjerie intimă.
Ca să poată realiza noua emisiune, ea alege un om de pe stradă, pe care îl va invita la un restaurant cu specific.