Oţil, despre fostele colege: “Nu noi le-am dat afară de la emisiune”
De 10 ani de când formează un cuplu pe TV, prin mâinile lui Răzvan Simion şi Dani Oţil au trecut “vecine” numai una şi una. Prima a fost Andreea Spătaru, apoi, odată mutaţi la Antena 1 cu matinalul lor, cei doi le-au avut ca asistente pe Daniela Crudu, urmată de Roxana Vancea.
De doi ani încoace, fosta balerină Flavia Mihăşan este cea care a intrat în rolul de vecină. Despre predecesoarele acesteia, Dani Oţil a ţinut să lămurească un aspect îndelung discutat: motivul plecării lor. “Fiecare dintre fostele, cu metehnele ei, nu vreau să dezvolt. Noi am ţinut «Vecinele» cât au vrut să stea ele, nu le-am dat afară. Din ce am văzut, toate şi-au continuat treaba, au făcut ceva, au mai apărut pe undeva, deci bănuiesc că oamenii le-au ştiut de la noi”, a declarat Oţil pentru Click!. După ce Andreea, Daniela şi Roxana au părăsit echipa „Neatza cu Răzvan şi Dani”, relaţiile nu au mai fost atât de strânse ca în perioada în care dădeau deşteptarea la TV: „Nu mai păstrăm legătura, nu neapărat. Dar asta nu înseamnă că, dacă ne-au sunat, să le fi închis telefonul. Unele au mai trecut pe aici, cu mici treburi, dar am discutat strict pe linie profesională. Nu ştiu dacă m-aş duce la nunta vreuneia, dar dacă mă invită, o să îmi pun această întrebare”.
Actuala “Vecină” a matinalului de la Antena1, în viziunea lui Oţil, este de departe cea mai bună alegere: “Flavia însumează cele mai multe calităţi, ea e superprofi. Asta am şi căutat ultima oară când am vrut o vecină nouă. Am luat-o pe ea dintr-o echipă pe care deja o cunoşteam, adică din echipa de dansatori de la X Factor. Ce ne place foarte mult la ea este că a reuşit să prindă foarte multe lucruri din zbor. Dar, mă deranjează că nu vrea să lucreze decât cu repetiţie, ea fiind învăţată cu mii de repetiţii la dans. Ne place că e ca o furnicuţă, repetă, ora e oră, nu întârzie, întreabă de şase ori înainte să facă ceva”.