Părăsit de nevastă, Mitoşeru e consolat de Oana Roman, amica lui de-o viaţă

7 septembrie 2019 19:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihai Mitoșeru (43 de ani) n-are noroc în dragoste în pace! În urmă cu 19 ani, logodnica lui, Cristina, a murit într-un accident de mașină, iar recent, soția lui, Noemi, a decis să plece din căminul conjugal.

Actorul a menționat pe contul de Facebook că frumoasa lui nevastă era preocupată mai degrabă de felul în care arată decât de familie și că nu-și dorea copii. Rămas singur, Mihai este consolat de atât de mama lui, Camelia Mitoșeru, cât și de prietena de o viață, Oana Roman (43 de ani), cu care a fost coleg la Liceul ”Central” din Capitală.

Cei doi s-au pozat joi seară, la petrecerea de botez a nepotului lui Romică Țociu. Mihai  a menționat într-un interviu că, după decesul Cristinei, a vrut să se sinucidă, cu atât mai mult cu cât a fost declarat vinovat de accident, fiind condamnat la trei ani cu suspendare “Este vorba despre prima mea iubită, fata cu care m-am pupat prima oară, am fost 10 ani împreună. Nu ne-am înşelat, nu ne-am certat, eram logodiţi şi urma să ne căsătorim. Mult timp nu am mai crezut în Dumnezeu. Puteai să mă calci cu maşina, iar eu nu aş fi simţit. Acum înţeleg ce a fost în sufletul tatălui Cristinei. Aş fi vrut să vină la mine şi să îmi dea un pumn, să facă orice”, a făcut el o mărturisire emoţionantă la o emisiune TV, unde a mai adăugat că a fost la un pas să se sinucidă, din cauza suferinței.

Mai multe