Părăsită la trei luni după ce a născut! Drama unei soliste de la noi

12 martie 2016 11:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viaţa cântăreţei Elena Turcu, cunoscută drept Bijou, nua fost deloc uşoară. A fost prăsită de tatăl ei, iar ulterior de bărbatul căruia i-a dăruit o fetiţă. În copiărie a avut un accident cumplit şi a stat în comă săptămâni întregi.

Întâmplarea care i-a marcat copilaria nu a fost singura cumpănă din viaţa cântăreţei, scrie www.ziarulring.ro. Pe când avea 17 ani, ea s-a îndrăgostit de fiul unui afacerist american, care avea afaceri în oraşul ei natal, Bacău. Cum regulile bisericii căreia îi aparţinea o obligau să aibă o viaţă liniştită, cei doi s-au mutat după numai câteva luni împreună. “El are cu zece ani mai mult ca mine şi a fost dragoste la prima vedere. Cred sincer că mă iubea, în ciuda a ceea ce a urmat… În foarte scurt timp, ne-am logodit, iar eu am rămas însărcinată. Eram aşa de tânără atunci că nici nu mi-am dat seama! Mama a fost cea care a bănuit, fiindca eram mai mereu obosită. Toata sarcina relaţia a mers bine, chiar şi în primele zile după naştere. Apoi, însă, a dispărut fără urma, fără explicaţii, fără nimic”, a spus Elena (26 de ani) pentru Ring.

Tânăra abia născuse când s-a trezit, dintr-o dată, singură cu un copil de nici o lună. “Aveam planuri să ne mutăm într-un apartament mai mare, începusem deja să ducem o parte din lucruri, dar într-o zi nu a mai răspuns la telefon, nu a mai dat niciun semn. Nici tatăl lui, nici prietenii lui nu au vrut să-mi răspundă. Într-un final, cumnata mea, care locuieşte în SUA, mi-a spus că e în drum spre Miami… E greu să spun în ce stare eram, am simţit din cauza suferinţei că mai nasc o data, simţeam mii de ace în burtă, crampe puternice”,  a mai spus cântăreaţa. 

Povestea este cu adevărat dureroasă, însă acum fetiţa artistei are 10 ani.  

“În tot acest timp, un an de zile, tatăl fetiţei mele m-a căutat de câteva ori, încerca să-mi explice că familia l-a obligat să facă acest pas, m-a cerut în căsătorie la telefon. Bani ne-a trimis doar 200 de dolari într-un an întreg şi câteva cadouri. Nu a venit însă niciodată la noi, nu şi-a cunoscut fiica şi nici nu-mi doresc acest lucru. Susan va împlini curând 10 ani şi duce o viaţă foarte frumoasă”, a mărturist artista.

Acum, Bijou şi fiica ei Susan locuiesc în Franţa într-un adevărat palat, aparţinând lui Christian Molas, directorului Şcolii de Modă Jean Monnet, şi soţiei sale, Maria, din localitatea Juvisy-sur-Orge, situată la 20 de kilometri de Paris.

Elena s-a înscris la selcţia naţională Eurovision cu piesa "Another Try". 

Mai multe