Parastas de un an pentru Leo Iorga. Mesajul sfâșietor al soției: "Iartă-mă, te rog, că nu pot accepta noua viață"

3 noiembrie 2020 14:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Familia lui Leo Iorga i-a făcut artistului parastasul de un an chiar sâmbăta trecută, 31 octombrie, când în calendarul ortodox au fost și Moșii de toamnă. Cântărețul a murit de cancer pe 2 noiembrie 2019, la vârsta de 55 de ani, la 8 ani de când medicii i-au depistat cumplita boală.

Familia i-a făcut parastas regretatului artist sâmbătă, 31 octombrie, în ziua în care creștinii au sărbătorit și Moșii de toamnă. ”A trecut un an. Greu de explicat sentimentul atunci când revezi hainele pe care le-a îmbrăcat la ultimul concert, dar imposibil să nu fii mândru și recunoscător când realizezi ce a însemnat el pentru alte persoane. Fizic nu mai este printre noi, însă va rămâne întotdeauna... pentru unii Leo Iorga - artistul, pentru alții - Leo prietenul, pentru familie - Lila, pentru mine - tata. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Edy Iorga (31 ani), fiul cel mare al lui Leo Iorga, pe Facebook. Și soția artistului, Paula Iorga (53 ani), a consemnat pe Facebook pierderea cântărețului. ”Veșnică pomenire, Lila, scumpul și mult iubitul meu soț! Azi e un an de când seara continui să-ți spun noapte bună păstrând obiceiul... Iartă-mă, te rog, că nu pot accepta noua viață, Dumnezeu să te pomenească în Împărăția Lui! Amin”, a scris Paula. Aceasta și artistul au doi copii, Paul (24 ani) și Edy (31 ani).

Leo Iorga a fost diagnosticat cu cancer la plămâni în 2011, iar de atunci cancerul a recidivat în alte zone ale corpului. Regretatul artist s-a operat de mai multe ori pentru a-și salva viața, însă, în final, el a pierdut lupta cu necruțătoarea boală. A murit pe 2 noiembrie 2019 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

Citește în Ok! Magazine cu ce se ocupă cei doi fii ai lui Leo Iorga

Mai multe