Pare că are o viață perfectă, dar iată cel mai mare regret al Antoniei!
Solistă de succes, mamă, iubită, actriță în devenire. Antonia pare să fi găsit echilibrul perfect între carieră și viața personală, astfel încât să lase impresia unui om împlinit și fericit. Există însă o fisură în acest tablou, iar artista vorbește cu greutate despre asta.
La 28 de ani, Antonia a realizat cât alții în șapte vieți. Este o solistă recunoscută la nivel mondial, are trei copii superbi, apare pe coperta celor mai importante publicații din țară, este solicitată să apară în filme și are alături un bărbat care o iubiește la nebunie. Solista a recunoscut într-un interviu pentru revista Beau Monde că Alex Velea o ajută să rămână puternică oricât de multe probleme ar apărea în viața ei.
”Îmi doresc să mă bucur de fiecare moment din viața mea de cuplu cu Alexandru, de cei trei copii ai mei, de reușitele în carieră, de fanii mei. Se întâmplă și să fiu dezamăgită, să sufăr, să plâng, dar mă ridic pentru că vreau să fiu puternică, nu cedez. Mă ajută extrem de mult Alexandru, este un om minunat care mă iubește și pe care îl iubesc, este alături de mine mereu”, a declarat Antonia pentru Beau Monde.
Artista are însă un mare regret, legat d eo situație pe care, din păcate, nu o poate controla și despre care nu știe când se va schimba în bine. ”Ziua ideală pentru mine e atunci când suntem toți împreună, ne jucăm, ne distrăm, suntem noi în liniște. Din tot acest timp ideal petrecut împreună lipsește Maya, pe care, din păcate, o pot vedea doar în Italia. Sper să vină curând ziua în care va putea veni și ea în România, să petrecem și mai mult timp împreună”, a spus Antonia.
Antonia se află în mijlocul unui proces de divorț care nu se va termina, probabil, înainte de 2019. Artista s-a despărțit de soțul ei, Vincenzo Castellano, în urmă cu patru ani, dar pentru că cei doi nu sunt separați și în acte, copiii solistei cu Alex Velea poartă numele italianului. Acesta este motivul pentru care Velea și-a dat în judecată iubita, pentru a putea să-și treacă băieții, pe Dominic (3 ani) și pe Akim (un an), pe numele lui. Fiica Antoniei din căsnicia cu Castellano, Maya (6 ani), se află în acest moment în Italia și este îngrijită de bunicii paterni.