Părinţii Mădălinei Manole, declaraţii şocante, la patru ani de la moartea cântăreţei

7 iulie 2014 7:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

La aproape patru ani de la tragica moarte a Mădălinei Manole, părinţii ei au organizat sâmbătă parastasul regretatei artiste.

Ion Manole, tatăl Mădălinei, a făcut declaraţii surprinzătoare, spunând că fiica sa i-a apărut în vise soţiei sale şi i-a mărturisit că nu s-a sinucis.

Declaraţiile lui Ion Manole vin în contextul în care acesta poartă un război pe faţă cu Petru Mircea, fostul soţ al Mădălinei. Ion Manole a dat de înţeles de mai multe ori că este de părere că Petru Mircea ar fi vinovat pentru decesul fiicei sale.

"La recomandarea preotului, am făcut parastasul cu o săptămână înainte, să evităm întâlnirea cu el (soţul artistei – n.r.) şi alaiul lui şi ca să ne rezolvăm problemele de sănătate. Am comemorat fără scandal printr-o slujbă unde au asistat 25 de apropiaţi. Ne-am rugat ca Divinitatea să ne apere, să o vegheze şi să îi pedepsească pe cei vinovaţi. Înainte însă am reparat monumentul funerar, am pus pietricele albe şi am sfinţit crucea din marmură. Soţia a muncit cel mai mult după ce un specialist i-a pregătit materialele. În ultima săptămână, Mădălina a apărut noapte de noapte în visele soţiei, spunându-i: «Iartă-mă şi mergeţi înainte, că n-am făcut aşa ceva!»", a spus Ion Manole, pentru www.ziarulring.ro.

Artista s-a sinucis pe 14 iulie 2010, chiar în ziua când ar fi împlinit 43 de ani, în casa sa din Otopeni.

Mai multe