Patricia de la Amadeus a slăbit spectaculos! E toată numai fibră

9 martie 2016 7:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Patricia Cimpoiașu, artista care cântă la violoncel și la flaut în trupa Amadeus, și-a modelat spectaculos corpul după doar câteva luni de antrenamente la sală, ghidată de un antrenor foarte priceput. Bruneta s-a ambiționat în vara annului trecut și s-a hotărât să-și îmbunătățească vizibil condiția fizică. A început să facă mișcare singură acasă, urmărind cursuri de aerobic pe internet.

Văzând că rezultatele întârzie să apară, Patricia Cimpoiașu a mers la sală unde, ajutată de un antrenor, a căpătat pătrățele pe abdonem și a ajuns să pozeze pentru coperta unei reviste destinate industriei de fitnes. 

„Am început cu aerobic acasă, urmărind un tutorial cu Emilia Mezei, din anul 2000. Exercițiile îmi dădeau în fiecare dimineață energie și bună-dispoziție. Apoi, am început să merg la sală și să fiu ghidată de un antrenor personal. Acesta m-a învățat cum să lucrez folosindu-mi doar greutatea corpului.  Am făcut apoi antrenamente de XBody Fit Express by Sorin Oprea. Am făcut mișcare îmbrăcată cu un costum special conectat la electrozi. Acesta îți contractă zonele musculare prin diferite pulsații și intensități, în timp ce tu execuți mișcări de aerobic timp de 20 de minute. După aceste antrenamente am avut cea mai puternică febră musculară din viața mea, însă efortul a meritat pentru că rezultatele au fost vizibile”, a declarat Patricia de la Amadeus, într-un comunicat de presă.

„Am mai multe kilograme decât înainte”

„În prezent am mai multe kilograme decât înainte, deoarece am mai multă masă musculară. (...) Am constatat că mam cam 5 kilograme în plus, dar nu m-am speriat știind că totul este controlat și corespunsător. Acum am 56 de kg la 1,69 m înălțime și indice masa grăsime 18, 2. În talie nu am avut niciodată mai puțin sau mai mult de 66 cm, poate pentru că nu depun pe acea zonă”, a mai spus bruneta. 

Mai multe