Paul Ipate, vizitat de spiritul tatălui şi în finală?

5 iunie 2016 22:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Paul Ipate (31 de ani) a fost desemnat câştigătorul reality-show-ului ”Ferma vedetelor”, reuşind, cu răbdare şi cu diplomaţie, să pună mâna pe o cărămidă de bani. Când s-a simţit la capătul puterilor, un fluture i se aşeza pe mână sau pe picior. El e convins că au fost încurajări, de dincolo de moarte, de la tatăl său. Paul ne-a vorbit, în exclusivitate, despre experienţa lui din Cipru.

  • Click!: Te-ai gândit iniţial să nu accepţi oferta pentru “Ferma vedetelor”?

Paul Ipate: Da, m-am gândit. Fiind primul reality în care participam, eram uşor speriat, mai ales că ştiam ca nu va fi foarte uşor în ferma din Cipru.

  • Ce vei face cu premiul de 50.000 de euro câştigat?

Jumătate din bani i-am donat către Hospice Casa Speranţei, unde sunt oameni minunaţi care îngrijesc pacienţi cu boli incurabile şi, mai nou, au deschis şi o secţie de pediatrie, iar cu ceilalţi voi călători şi îi voi investi în tot ceea ce îmi aduce bucurie.

  • Câte kilograme ai slăbit?

Cam 4 kg, dar recuperez, când ajung acasă.

  • De cine ţi-a fost cel mai dor cât ai fost plecat?

De familie şi de prieteni.

  • Au fost momente când ai fi vrut să renunţi?

Da, au fost vreo trei momente în care clacasem, pentru că mi-era foarte greu să nu vorbesc cu familia mea. Dar tot gândul la ei m-a făcut să rezist şi să lupt până la capăt.

  • Cu cine te-ai înţeles cel mai bine din Fermă?

În principiu m-am înţeles bine cu toată lumea. Vasile, Sorana, Lili, Ami sunt oamenii pe care i-am simţit mai aproape, dar Strunilă a fost cel în care am avut încredere pentru că ne ştiam de ceva timp, iar experienţa din fermă ne-a consolidat prietenia.

  • Ce proiecte vei avea de acum încolo?

Înca nu ştiu, deocamdată mă voi concentra pe teatru, film, dar şi pe muzică.

Părintele său a murit în urmă cu 8 ani

Paul şi-a pierdut tatăl în urmă cu opt ani şi, de atunci, actorul îi simte mereu prezenţa, în momentele de cumpănă. El i-a povestit Soranei că de multe ori îi apare, ca de nicăieri, câte un fluture alb-albastru. Aşa s-a întâmplat la parastasul tatălui său, în urmă cu 8 ani, la duelul lui cu Marcel Toader, în ediţia difuzată pe 20 aprilie la Pro TV, şi pe 1 iunie, când s-a votat fermierul eliminat: “În timpul duelului cu Marcel Toader vorbeam în gând cu tata şi i-am zis să-mi dea forţă. În momentul ăla a venit la picioarele mele un fluture, apoi s-a pus pe mână”, a zis Paul. Dar şi sâmbătă seară (4 iunie), el s-a trezit cu un fluture  pe pantaloni. Click! a relatat pe larg, pe 3 iunie, despre această experienţă paranormală.  

Mai multe