Paula Chirilă se reface prin muncă după divorţ

7 ianuarie 2018 19:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

În urmă cu un an, Paula Chirilă (42 de ani) recunoştea că mariajul ei cu Marius Aciu este pe butuci şi iată că actriţa n-a reuşit să-şi salveze căsnicia în tot acest timp.

Anul 2018 o găseşte singură pe fosta prezentatoare a emisiunii “Mireasă pentru fiul meu” (Antena 1), însă nu face o dramă din asta, mai ales că o are alături pe fiica ei de 8 ani, Carla Sofia. În plus, munca o ajută să se remonteze şi să uite de probleme.

“Suntem bine, încercăm să ne refacem viețile fiecare. Munca mă ajută mult, mă afund în treburi, pentru că nu am altceva acum. Munca şi fetiţa mea mă ajută să trec mai uşor peste tot”, a declarat Paula Chirilă pentru Click!

Vedeta se dedică proiectelor din teatru, dar nu ar spune nu şi unei reveniri în TV. “Conduc secţia pentru copii a Teatrului «Alexandru Davila» din Piteşti. Vin, plec, vin, plec. Am o mulţime de evenimente acolo, joc cu Bebe Cotimanis, Adrian Păduraru, Iulia Dumitru. Un spectacol se numeşte «Romeo şi Julieta», iar celălalt, «Old Love»”, ne-a mai spus Paula Chirilă.

Mai multe