Paula Hriscu: «În Maldive am trăit momente de panică, era un suspect de coronavirus!»

21 martie 2020 9:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Paula Hriscu (29 de ani), îndrăgita solistă de muzică populară, e fericită că se află din nou acasă, după ce a trăit momente de coşmar în vacanţa din Maldive. Din păcate, pandemia de coronavirus a explodat şi acolo, aşa că trei insule au fost închise, iar sute de oameni, atât localnici, cât şi turişti, au intrat în vizorul autorităţilor.

„Au fost zile întregi de coşmar, de panică, pentru că nu ştiam exact ce se întâmplă cu noi, informaţiile se schimbau de la o ora la altă, autorităţile ne spuneau ceva, pe internet citeam altceva. Noi trebuia să părăsim acest paradis pe 11 martie, dar înainte cu o zi, adică pe 10 seara, am fost anunţaţi că se amână plecarea de pe insulă din cauză că ajunsese şi acolo COVID-19. Ne-au spus că la cabinetul medical s-a prezentat cineva cu simptomele care descriu acest virus şi, până nu primesc rezultatele analizei, nu putem părăsi insula”, a povestit vedeta.

„Acolo chiar ne-a cuprins teama”

Drumul spre casă a fost foarte greu, zborul având numeroase escale: Male-Doha-Bucureşti-Cluj-Napoca. “În Doha am avut escală şi a trebuit să stăm 10 ore în aeroport. Acolo iar ne-a cuprins teama pentru că era foarte multă lume, unii cu măşti, alţii fără. Au trecut şi acele 10 ore şi ne-am urcat în avion spre Bucureşti, iar apoi spre Cluj”, a mai dezvăluit solista cu chip de păpuşă.

Citește și

Solista Paula Hriscu, la un pas de moarte la 22 de ani. «M-am apucat de cântat la trei luni după operație»

Cântăreții de folclor care au operații estetice și machiaj de scenă

Mai multe