Paula Seling a păţit-o cu un taximetrist: “Am dat banii pe o lună, pentru jumătate de drum!”

30 martie 2017 11:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Şi vedetele au fost victimele taximetriştilor, iar Paula Selig este una dintre ele. Cântăreaţa a povestit cum a lăsat-o lefteră un şofer de taxi după prima ei cursă în Bucureşti.

Paula Seling şi-a deschis sufletul în faţa Oanei Turcu la emisiunea ei de la Antena Stars şi a vorbit deschis despre ultimii ani din viaţa ei, ba chiar şi-a amintit şi despre un incident mai puţin plăcut pe care l-a avut la venirea în Capitală. “Am urcat într-un taxi, căruia a trebuit să îi dau în drum spre casă, la jumătatea drumului, toţii banii pe o lună. Apoi, m-am obişnuit să negociez cu taximetriştii”, şi-a amintit Paula.

Puţini sunt cei care ştiu că Paula nu şi-a dorit dintotdeauna să fie artistă. Vedeta a vorbit şi despre pasiunile ei şi cum a renunţat la ele pentru a urca pe scenă. “Iniţial voiam să mă fac medic sau profesor de matematică şi fizică”, exact ca mama! Am venit la Bucureşti, bătând la porţile Jurnalismului. Atunci l-am cunoscut şi pe soţul tău, Cristi Brancu, îmi preda presă mondenă. Omul chiar ştie ce spune şi iată că, după atâţia ani se dovedeşte că aşa e!”, a mai spus Paula.

Artista va face mărturisire emoţionante despre conexiunea specială pe care o are cu mama sa şi de ce aceasta nu a venit ani la rândul la concertele ei, dar şi despre frumoasa poveste de dragoste pe care Paula o trăieşte alături de soţul său, Radu Bucura.

Mai multe