Pe ce și-a tocat Diana Dumitrescu averea strânsă din telenovele

26 februarie 2016 19:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Timp de zece ani, Diana Dumitrescu a fost vedeta postului de televiziune Acasă, unde a jucat în cele mai tari producţii realizate de Ducu Ion, fostul soţ, dar şi de Ruxandra Ion, fosta soacră.

Actriţa pe care o ştiţi din producţii ca „Păcatele Evei”, „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Regina”, „Aniela”, „Iubire şi onoare” sau „Pariu cu viaţa” a fost invitata emisiunii „Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars, ce va fi difuzată sâmbătă, de la ora 22.00. Diana Dumitrescu (32 de ani) a povestit că și-a cheltuit toţi banii pe care i-a primit pentru rolurile sale din telenovelele în care a jucat.  „Am câștigat foarte mulți bani din telenovele, dar i-am tocat pe toți ca o blondă. Am mers în vacanțe, mi-am cumpărat mașini, am cheltuit pe shopping-ul online”, a declarat invitata Oanei. 

Diana mărturisește deschis că, în ciuda tuturor sfaturilor primite, cum că ar fi bine să pună ceva deoparte, a făcut doar ce a vrut. „Succes am avut, acum nu mai am. Mi-am dat seama că sunt într-un blocaj. Nu am suferit, pentru că nu dorm cu cariera în pat”, mai spune ea.  Tot la „Refresh by Oana Turcu”, Diana a povestit că, acum, s-ar gândi mai serios dacă să apeleze sau nu la intervențiile de ordin estetic. „Eu mi-am pus silicoane acum nouă ani, într-o perioadă în care eram încă un copil zvăpăiat. Nu e nicio problemă că nu mai sunt așa cum m-a lăsat Dumnezeu. Dacă aveam mintea de acum, aș fi procedat altfel”. Cât despre relația cu fostul ei soț, Ducu Ion, producător cu care s-a căsătorit în 2009 şi a divorţat în 2013, Diana dezvăluie că, la un moment dat, amândoi au realizat1 că nu mai au nimic în comun. „Ne-am dat seama că suntem doi străini. Nu sunt de acord că un copil ne-ar fi ținut împreună”, a povestit Diana.

Mai multe