Pe final de an, artiștii se întrec în lansări de piese. Ascultă aici cele mai frumoase melodii!

12 decembrie 2020 11:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Artiștii nu au mai putut urca pe scenă, în această perioadă de pandemie, dar asta nu înseamnă că au spus pas muzicii. Au încercat să vadă partea plină a paharului și să profite de timpul liber din agendă pentru a compune piese. Se pare că au avut parte de inspirație, căci mulți au ieșit acum pe piață cu melodii surprinzătoare.

Dan Helciug a filmat un colind ajutat de cei doi copii ai săi

Întreaga familie Helciug a contribuit la realizarea videoclipului unei noi piese, lansate azi, 10 decembrie. Este vorba despre un colind numit „Îngerii au strigat”, iar „actor” principal în videoclip este Ruxandra, fetița lui Dan Helciug. Luca, fiul lui în vârstă de 13 ani, a fost cel care a montat clipul. „Al treilea anul acesta. Videoclipul e filmat și montat în familie”, a explicat artistul.  

Navi, scene romantice chiar în fața soțului

S-a căsătorit în primăvară, în plină pandemie, cu chitaristul Andrei Grigore,  iar acum, la început de decembrie, Navi a putut fi văzută fără verighetă pe deget, flirtând cu un bărbat desprins parcă din revistele de modă. Dacă scena vă sună a telenovelă este pentru că, într-adevăr, nu se întâmplă în realitate, ci în noul videoclip al artistei, numit „Universuri paralele”. Uimitor este că acele imagini în care Navi se îmbrățișează cu frumusețea au fost filmate și regizate chiar de către soțul ei. „A fost interesant, mai ales că Andrei îl încuraja să mă strângă mai tare-n brațe, că el nu îndrăznea. Soțul meu nu e deloc gelos, el știe că nu l-aș schimba pentru nimic în lume”, a povestit artista pentru Click!. De altfel, într-o postare pe Instagram, Navi îi face o frumoasă declarație de dragoste lui Andrei Grigore: „Se spune că nu-i bine să lucrezi cu oamenii pe care îi iubești - dar eu am muncit mereu cel mai cu spor în familie. Așa că... azi îl scot pe soțul meu, Andrei Grigore, la o rundă de aplauze - el mi-a regizat noul videoclip, "Universuri Paralele" și mă ajută să-mi transform visele în realitate zi de zi. Nimic nu se compară cu dragostea, răbdarea și susținerea lui. Nu cred că aș fi nici pe departe femeia și artistul care sunt acum dacă nu ar fi el în viața mea, să mă inspire și să mă motiveze zi de zi. Mulțumesc, dragoste!”.

Diana Bișinicu, piesă despre aromâni

La începutul acestei luni, Diana Bișinicu a lansat „Fara noastră”, o piesă în limba aromână, dedicată tuturor semenilor ei. „Acest videoclip este despre noi. Despre identitate și despre neîngenunchere, despre dragostea care topește distanțele dintre noi. Prima parte a fost filmată în Grecia, la muntele de lângă Salonic, Sâruna, cum încă se mai numește acest oraș în limba noastră. În rest, am filmat la Câmpulung Muscel, în casa lui Emil Hagi, cel mai important organizator de evenimente culturale armânești. Alte trei scene au fost filmate în apropierea Câmpulungului. Din respect pentru suferințele aromânilor din pușcăriile comuniste, unde au avut un comportament legendar, am filmat la fosta închisoare politică din Pitești, astăzi Memorialul Închisoarea Pitești. Piesa, împreună cu videoclipul, le spune aromânilor să nu se piardă”, a povestit Diana Bișinicu.

În „anul pandemiei”, Alexia a înregistrat melodia acasă

Alexia Trif, o tânără din Blaj (județul Alba), care studiază la London College of Music din Marea Britanie, nu este foarte cunoscută în țara natală, însă în străinătate începe să devină un nume. Piesele ei adună mii de vizualizări pe YouTube, se aud la radio și sunt distribuite pe toate platformele de streaming. Recent, a lansat o nouă piesă numită „Dulce și amar”, sau „Sweet&Bitter”. Cum poate un tânăr student să facă muzică în Londra, în anul pandemiei? Simplu. E nevoie de pasiune, creativitate și determinare. „Am început să scriu această piesă într-o seară, când eram la metrou, în drum spre muncă. Și am finalizat-o dimineața, la întoarcerea spre casă. M-am ajutat de un pian virtual de pe telefon, pentru acorduri. Poate condițiile nu au fost ideale, dar când ești pasionat, găsești soluții și inspirație oriunde. Plus că, având facultate ziua și noaptea merg la muncă, orele pe care le petrec călătorind sunt cele mai potrivite pentru creație. Urma să închiriem un studio să înregistrăm, dar, din păcate, din cauza carantinei, nu s-a mai întâmplat. Împreună cu iubitul meu, Alex, și el muzician, ne-am descurcat acasă cu ce am avut. Deși într-un studio tratat acustic calitatea înregistrării e superioară, acasă e alt confort fizic și psihic. Știu că eram în pijamale și am zis să înregistrez un test. Acea variantă a rămas cea finală”, povestește Alexia Trif.

Feli cântă despre iubire și familie

Feli a lansat „Vântul bate”, o piesă despre iubirea și familia ei de astăzi, care poate fi oglinda tuturor poveștilor de dragoste trăite de orice îndrăgostit împlinit. Piesa a fost compusă în studiourile HaHaHa Production într-o seară ploioasă, cu vânt puternic, atmosferă care a inspirat-o să cânte despre toate cele 4 anotimpuri traversate alături de iubitul ei. „Am avut un moment în care mi-am văzut povestea de dragoste ca pe un tablou complet. Poate părea prea romantic și siropos, însă așa îmi văd eu sentimentele și, cel mai probabil, nu simt nimic mai special decât toate femeile care iubesc cu bune și cu rele în relatia lor”, a declarat Feli.

Fiica Andreei Bănică se lansează în muzică

Andreea Bănică lansează pentru prima oară alături de fiica sa, Sofia, un colaj sensibil ce conţine cele mai frumoase colinde de Crăciun. Acest moment marchează şi primul pas al Sofiei spre muzică, care de când avea doar câţiva anişori, visa să cânte alături de mama sa pe marile scene, scrie Adevărul. „Şi eu şi Sofia ne-am dorit să lansăm împreună o piesă de mult timp. Eu aş fi vrut cu mai mulţi ani în urmă, însă era micuţă şi nu credeam că este pregătită. Anul acesta am simţit că este momentul, Sofia îmi spunea deja de ceva timp că îşi doreşte să avem o piesă a noastră şi probabil că în viitor ne vom gândi şi la acest lucru. Am început cu acest colaj de colinde pe care sperăm foarte mult ca lumea să îl asculte acasă, alături de cei dragi, cu sufletele pline de iubire", povesteşte Andreea. 

Amadeus a lansat album aniversar

2020 e anul în care trupa Amadeus împlinește 20 de ani de la înființare. Cu această ocazie, cele patru artiste - Andreea, Patricia, Bianca și Laura – au scos pe piață un album 100% independent, realizat prin forțe proprii, cu multe sacrificii, dar și multe bucurii. L-au lansat pe 25 noiembrie, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, anunțând că toți banii obținuți din vânzarea lui vor merge către femeile abuzate. „Albumul conține 14 piese, compuse în ultimii 6 ani. 13 dintre ele de fratele meu, Xenti Runceanu, și una de percuționistul maldivian Faizan. Fiecare cântec are povestea lui. Interacțiunile noastre cu scene din zeci de țări de pe patru continente, concertele în care am simțit că muzica este vibrația unitară din sufletele a sute de mii de oameni, toate acestea au adăugat câte-o notă, câte un ritm la piesele noastre. Albumul acesta este o oglindă a ceea ce fiecare dintre noi 4 este în acest moment și a tot ceea ce noi 4 suntem împreună”, a declarat pentru Click! Andreea Runceanu.

Mai multe