Pe Randi îl ştiţi, dar uite cu ce se ocupă frumoasa lui mamă

25 iunie 2018 16:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Zilele trecute, Randi a plecat în SUA, pentru a filma un nou videoclip pentru trupa Morandi, însă Click! i-a vizitat pe fraţii Ropcea înainte cu o săptămână, la studioul de înregistrări de la Famous Production. Acolo am aflat totul despre familia solistului.

Lansează hit după hit, însă puţini sunt cei care ştiu detaliile din spatele pieselor, pe care Randi (35 de ani) le lansează la casa lui de producţie, Famous Production. Solistul are un sprijin important în fratele său, Alexandru (39 de ani). “Împreună cu Andrei (n.r. pe Randi îl cheamă Andrei Ropcea) am decis ca, în 2012, să punem bazele propriei case de producţie, Randi să fie în faţă şi să luăm artişti noi, pe care să-i lansăm. Am zis că trebuie să investim, să facem noi propriul cont de YouTube. Eu am făcut pian, tata este profesor de fizică şi mama a fost profesoară de pian şi soprană. Acum predă lecţii de pian. Şi-a văzut visul cu ochii, chiar dacă nu la prima tinereţe, ceea ce e de apreciat. Eu mă ocup de managementul casei de producţie, dar şi de bani, iar Randi şi colegii lui, de creaţia muzicală”, ne-a spus Alexandru.

Iar Randi ne-a povestit şi el cum a început aventura lor. “Plecasem de la Moga de la studio şi ajunsesem la HaHaHa Production şi aveam nevoie de ajutor. Atunci am decis să mergem pe cont propriu, iar acum iată că lansăm hit după hit. Avem o familie frumoasă, atât acasă, cât şi la studioul de înregistrări. Sunt unchi, am doi nepoţi de la Alex, şi mă bucur că fiul lui are nişte replici foarte tari la 7 ani. Avem multe proiecte, am relansat-o pe Cleopatra Stratan, lucrăm cu Edward Sanda, Nicole Cherry, Alina Eremia, Mira, DJ Project şi mulţi alţii. Avem planuri şi cu proiectul Morandi, aşa că fiţi cu ochii pe noi”, ne-a spus Randi.     

Mai multe