Pepe o dă din nou în judecată pe Oana Zăvoranu

21 septembrie 2015 20:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Are contracte pe bandă rulantă, spectacole fără număr, o familie fericită, dar tot nu e mulţumit. Se pare că Pepe nu-şi va găsi liniştea decât atunci o va vedea pe fosta lui soţie, Oana Zăvoranu, pedepsită. Cântăreţul le-a cerut, din nou, judecătorilor să ia măsuri împotriva brunetei, pe care a acuzat-o de furt şi distrugere.

Chiar dacă este extrem de ocupat, Pepe, pe numele său adevărat Ionuţ Nicolae Pascu (36 de ani), îşi face timp pentru a bate drumul tribunalelor, în speranţa că Oana Zăvoranu (42 de ani) va fi găsită vinovată. După ce dosarul a fost clasat, iar bruneta a scăpat de toate acuzaţiile, cântăreţul a depus o nouă cerere la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală, iar la 13 octombrie magistraţii îi vor analiza solicitarea.

”Am atacat soluţia ca fiind nelegală şi netemeinică şi vrem ca instanţa să constate că numita Oana Zăvoranu a participat la săvârşirea acelor fapte”, ne-a declarat avocatul artistului, Bogdan Cimbru. În urmă cu 4 ani, după ce s-au despărţit, Pepe a acuzat-o pe Oana că i-a luat 75.000 de euro dintr-un seif şi i-a vandalizat casa. În plus, artistul a vrut să-şi recupereze prejudiciul şi i-a cerut fostei soţii daune în valoare de 150.000 de euro. Iar acum, Oana are şi de unde să-i dea. Ea a moştenit, după moartea mamei sale, Marioara Zăvoranu, peste 60 de milioane de euro.

“E demult istorie pentru mine. Ar trebui să-şi găsească o viaţă proprie şi să nu mai încerce să se mai lege de numele şi de banii mei, la care visează de când mă ştie. Am o veste proastă, nu o să vadă un cent de la mine: la muncă, nu la întins mâna! E un penibil, care după ce a fost făcut de către procurori şi judecători nesincer în declaraţii, adică mincinos, şi au dat în două rânduri, neînceperea urmăririi penale, crede că îl mai bagă cineva în seamă”, a declarat ieri, pentru Click!, Oana Zăvoranu.

Click! spune

În primăvara anului 2011, Oana Zăvoranu a plecat de tot din casa în care locuia cu Pepe. Ea nu a plecat cu mâna goală, ci din contră, a încărcat  mai multe dube mari. A luat canapele, perdele, salteaua de dormit cu inimioare, maşina de spălat, coşul de rufe, chiar şi hârtia igienică. “Mi-a furat şi din haine. Din dressing lipsesc hainele mele. Nici mocheta nu mai e în casă”, a declarat atunci şocat, Pepe.

Mai multe