Pictoriţa Calfa îşi face singură rochiile de prinţesă
Mariana Calfa este o sursă inepuizabilă de talente. Ştiam despre ea că pictează, că a făcut balet şi că a lucrat la circ. Mai nou, a intrat în industria muzicii şi a lansat câteva piese. Dar asta nu e tot. Pictoriţa de la castel se pricepe şi la croitorie şi îşi face singură rochiile.
„Mi-a plăcut croitoria de mică. Am început prin a le face haine păpuşilor, iar la vârsta de 10 ani croiam pentru mine şi pentru prietenele mele. Eram mândră când mă întrebau fetele de unde mi-am cumpărat rochiţa sau fusta. Apoi, adult fiind, am făcut cursuri de creaţie vestimentară la Şcoala de Artă Populară şi toată viaţa mi-am făcut haine după propria imaginaţie”, povesteşte Mariana.
Numai în ultima perioadă a apărut prin emisiuni televizate cu 5 rochii făcute de ea. La Prima TV, în emisiunea Focus Magazin, Mariana a apărut la un moment dat într-o rochiţă albă, de “prinţesă”, creaţie proprie.
Apoi s-a plictisit de ea, a vopsit-o într-un albastru pal, a creponat-o puţin şi a făcut senzaţie cu ea la emisiunea “Neaţa cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1.
“Procedeul e foarte simplu. Am pus circa 6 litri de apă la fiert, am adăugat 6 pliculeţe de vopsea specială pentru haine şi, când a dat în clocot, am pus rochiţa şi am lăsat-o la fiert o oră, timp în care am amestecat în ea şi am încreţit-o. Îmi place mult să-mi fac singură rochiţe, mă relaxează şi, în plus, îmi demonstrez mie că pot. Poate, pe viitor, voi face o afacere din asta”, explică pictoriţa.