”Pistruiatul” revine la actorie, după 46 de ani. Cum arată acum elevul lui Sergiu Nicolaescu
Costel Băloiu n-a scăpat nici acum de porecla ”Pistruiatul”, deşi a jucat în celebrul film în urmă cu aproape cinci decenii. Puştiul-fenomen al anilor ‘70 a suferit enorm că nimeni nu i-a mai oferit un rol pe măsură şi că a fost nevoit să-şi câştige pâinea doar ca şofer. Click! a aflat că, recent, el a fost distribuit în serialul „Doi şoferi”, veste care îi va încânta cu siguranţă pe fanii lui.
Ce repede au trecut anii! Mai ieri era un puşti pus pe şotii, în rolul lui Mihai Pleşa. Toţi ni-l amintim îmbrăcat în pantaloni cu bretele şi sărind gardurile mai ceva ca un sportiv de performanţă, fiind implicat în mişcarea ilegalistă. Actorul, care a făcut istorie cu seria ”Pistruiatul”, în 1973, în regia lui Francisc Munteanu, dar care s-a afirmat şi în ”Noi, cei din linia întâi”, va împlini 60 de ani pe 17 mai.
Schimbarea prefixului vine la pachet şi cu tentanta ofertă de a reveni la actorie. Costel Băloiu (59 de ani) ne-a povestit despre familie, dar şi despre actualul său loc de muncă: „În acest moment supravieţuiesc decent, lucrez la Ministerul Educaţiei, şi sunt la a treia nevastă. Am un băiat din prima casătorie, plecat în Canada, pe care nu l-am mai văzut din 1999, când ne-a reunit Andreea Marin la „Surprize, surprize”. Nu a mai ţinut legătura, nu a mai vrut el”, spune, cu tristeţe, Costel.
Fostul puşti minune din „Pistruiatul” zâmbeşte însă larg, iar ochii îi strălucesc de bucurie, când vine vorba despre revenirea la marea lui dragoste, actoria, în serialul ”Doi şoferi”, sponsorizat de o firmă auto: „Iniţial nu am vrut să mă duc, însă este vorba despre o comedie, o parodie despre viaţa asta de la volan. E o echipă tânără, am înţeles că va începe să fie difuzat în luna august, la început pe Internet, iar apoi vor mai vedea. Eu până în 1992 am făcut taximetrie, apoi am făcut tir până în 2005, după care am lucrat la Ministerul Educaţiei. Sunt coleg într-unul dintre episoade cu actorul Cristian Simion de la Teatrul de revistă «Constantin Tănase».
Nu prea ţine însă pasul cu tehnologia, fiind mai de grabă de modă veche: ”Nu-mi place moda asta cu Facebook, de a-ţi expune viaţa personală. Prefer ca ce am eu să fie doar al meu şi să-l împart cu puţinii prieteni pe care îi am. În timpul liber merg la pescuit şi îmi place să gătesc. Ştiu să prepar orice, inclusiv clătite. Fac orice, de la sarmale la tocăniţă sau diverse reţete de peşte”.
Pentru Costel, cel mai bun rol a fost, de departe, cel din ”Pistruiatul”, în care a jucat alături de Sergiu Nicolaescu: ”Eram tare mândru să lucrez cu el, voiam o poză ca să le-o arăt prietenilor, dar Sergiu a dorit de-abia după o săptămână. Era un tip perfecţionist, care nu accepta greşeala. Pentru tot ce a făcut el pentru lumea filmului nimeni nu are dreptul să îl judece”, a menţionat actorul, în 2013, într-un interviu pentru Antena 1.