Ploaie de concerte la Sala Palatului în luna lui Mărţişor

8 februarie 2017 21:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dacă nu vă ies planurile de “Ziua Îndrăgostiţilor”, pe 14 februarie, aveţi ocazia să vă revanşaţi în faţa partenerei luna viitoare. În martie e puzderie de concerte la Sala Palatului, pentru toate gusturile. Click! îţi spune tot ce trebuie să ştii despre show-urile primăverii.

Andra: 24, 25, 26 februarie, ora 20.00

“Iubirea schimbă tot” se numeşte spectacolul pe care Andra îl va pune de trei ori în scenă la Sala Palatului. Deşi coincide cu “Dragobetele” (24 februarie), show-ul poate fi un cadou perfect şi de Mărţişor. Cel mai ieftin bilet este 56 de lei, iar cel mai scump, 250 de lei. Copiii sub 3 ani nu au acces la eveniment.

Gheorghe Zamfir: 1 Martie, ora 19.30

În zi de Mărţişor, maestrul Gheorghe Zamfir, plus alţi 100 de artişti, îşi dau întâlnire cu publicul pe scena Sălii Mari a Palatului din Capitală, de la ora 19.30. Preţurile biletelor sunt cuprinse între 65 şi 220 de lei. Alături de Zamfir, pe scenă va fi şi Orchestra Ministerului Apărării Naţionale, sub bagheta colonelului Aurel Gheorghiţă.

Delia: 5, 6 martie, ora 20.00

Două reprezentaţii de zile mari va avea şi Delia la Sala Palatului. Show-ul “Psihedelia” este o combinaţie reuşită de muzică live, coregrafii spectaculoase şi efecte speciale, iar preţurile biletelor pornesc de la 75 de lei. Cel mai scump, la categoria VIP, este 350 de lei. Concertele în lunile de primăvară au devenit deja o obişnuinţă în cazul Deliei.

Direcţia 5: 7 martie, ora 20.00

Tot pentru doamne şi domnişoare este şi cadoul muzical al trupei Direcţia 5. Marian Ionescu, fiul său, Carmin Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Şeicărescu, Marius Keseri vor pune în scenă spectacolul “Eşti îngerul meu”, cu începere de la ora  20.00. Preţul biletelor este cuprins între 70 şi 170 de lei.

Richard Clayderman: 8 Martie, ora 20.00

Cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor oferă femeilor în dar cel mai frumos cadou: un concert dedicat lor, cu piese atent selectate şi cu multe alte surprize. Richard Clayderman va fi acompaniat pe scenă de 100 de instrumentişti. Preţul biletelor este cuprins între 99 şi 350 de lei.

Holograf: 20 martie, ora 19.00

În luna dedicată femeilor nu putea lipsi de pe scenă Dan Bittman, alături de trupa lui. Holograf pregăteşte un spectacol care încununează cariera de succes a formaţiei. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, pe data de 20 martie, iar accesul în sală se va face începând cu ora 18.00. Biletele sunt pentru toate buzunarele: 70, 90, 110, 130, 160 şi 200 de lei.

Tudor Gheorghe: 21 martie, ora 19.00

Pe 21 martie, Tudor Gheorghe revine la Sala Palatului, de la ora 19.00, cu un nou spectacol, întocmit sub titulatura „Îndrăgostiţii fără noroc”. Foarte important de ştiut este că după ora 19.10 accesul în sală nu mai este permis, iar locurile îşi pierd valabilitatea. Copiii sub 7 ani nu au acces la spectacol. Cel mai ieftin bilet este 107 lei, iar cel mai scump, 247.

Mai multe