Povestea cutremurătoare a unei cântăreţe: “Mi s-au dat 1% şanse să trăiesc”
Cântăreaţa Annely Cole, fostă componentă a trupei Sweet Kiss, dispăruse, câţiva ani, din peisajul românesc. Puţini ştiu că ea şi-a găsit marea dragoste în Italia, unde a născut şi un băieţel superb, acum în vârstă de aproape 7 ani. Dar şi mai puţini ştiu prin ce experienţe traumatizante a trecut acolo şi cum era să moară la naştere. Annely a povestit, în exclusivitate pentru Click!, momentul critic în care i s-au dat 1% şanse să trăiască.
“Totul a început acum mai bine de 6 ani, când sarcina mea avea 6 luni. Eram in Italia. M-am trezit dimineața şi am constatat că sângerasem destul de tare, soțul meu se pregătea să plece la serviciu. Am intrat în panică, am început să ţip să cheme salvarea”, îşi începe Annely Cole povestea. Ajunsă la spital, medicii au constatat că nu avea contracţii. Alarmă falsă! Cauza sângerării a fost faptul că fătul era prea mare, însă alte probleme nu avea, aşa că Annely a fost trimisă acasă. Lunile au trecut şi a ajuns la momentul când trebuia să nască. Data preconizată – 1 Martie.
“Dar a trecut şi 1 şi 2 şi 3 martie, iar eu nu năşteam. Pe 5 Martie m-am dus la spital să văd de ce nu nasc. Doctorul care avea grijă de mine nu era acolo, așa că m-a văzut un doctor foarte tânăr, în care, sincer, nu am avut încredere. L-am văzut că s-a schimbat la faţă şi mi-a spus că el vede ceva, dar trebuie să cheme un specialist. Aşa că a venit o doamnă Profesor Doctor, care a confirmat «ce văzuse el». Nu mi-au spus nimic atunci, să nu mă sperie, ci doar că trebuie să mai rămân în spital. Au sunat după un doctor ce ieşise din tură, l-au chemat înapoi şi au pregătit o echipa mai mare decât de obicei. I-au spus soțului meu să vină să ia băiatul, că eu am șanse 1% să trăiesc, dar ei vor face tot posibilul pentru a mă salva. Am făcut hemoragie pe masă şi am înțeles că a leșinat una dintre asistente, pentru că nu văzuze atât de mult sânge de când lucra în domeniu. În final, ca prin minune, m-au stabilizat, cred că m-a ajutat dorinţa de a-mi vedea copilul şi, mai ales, credinţa în Dumnezeu”, îşi aduce aminte cântăreaţa.
I s-a spus că fătul era podalic şi, în plus, ea avea placenta pelviană centrală. Practic, nu avea voie să nască normal, iar dacă se declanșa nașterea, în 5 minute murea, pentru că ar fi făcut instant hemoragie.
A pierdut aproape jumătate din cantitatea de sânge
La două ore după ce a ieşit din operaţie a făcut iar hemoragie- “Şi iar fugea toată lumea pe hol cu un ecograf. Iar mi-au făcut ecografie şi mi-au spus că ei nu avut cum să mă curețe acolo cum trebuia, aşa că atunci a trebuit să mă curețe pe viu, pentru ca nu mai făceam faţă unei alte operaţii. Am pierdut aproape jumătate din sânge, eram alba ca varul, îmi provocaseră contracţii pe care le-am avut o noapte întreagă, timp în care am făcut nu ştiu cate ecografii. Au reușit să curețe tot. Abia după 3 zile, când mi-am revenit cât de cât, mi s-a spus că m-a salvat un miracol. După 6 zile am început să mă pot ţine pe picioare. Doctorul care m-a salvat se numește Mario, la fel ca pe fiul meu. Eu îi pregătisem deja numele fără să ştiu că acel om avea să-mi salveze viaţa”, mai povesteşte cântăreaţa.
În timp ce ea se zbătea între viaţă şi moarte, bebeluşul ei fusese declarat cel mai frumos copil din maternitatea din Pistoia, Toscana. Acum are aproape 7 ani, este la fel de frumos, sănătos, şi locuieşte cu părinţii lui în România.
Annely Cole a făcut parte din trupa Sweet Kiss, alături de care a lansat 3 albume. După aceea, a reusit să se relanseze, pe cont propriu, iar în prezent are la activ numeroase single-uri, piese ce se aud pe radiourile de specialitate, atât în Romania, cât şi peste hotare.