Povestea primului vlogger rus din România:ieri-dansator profesionist, azi-regele clătitelor

9 decembrie 2017 9:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Are în spate o carieră în dans, la care a renunțat după ce a străbătut lumea în lung și-n lat, iar acum are în plan să intre pe un teritoriu nou, dar promițător: afacerile cu clătite.

La 32 de ani, Gleb Poluiaktov, de origine rusă, a ales să-și construiască un viitor în România și să intre pe drumul antreprenoriatului: are un vlog unde își prezintă viața și acomodarea în Capitală, iar Brutal Russian este locul la care visează de ceva vreme și unde, alături de o echipă de bucătari, va pune pe mesele românilor rețete de clătite din toată lumea.„Vom avea pentru început cam 15 rețete de clătite atât sărate, cât și dulci. Sunt rețete pe care numai aici le veți putea gusta. Vom acoperi prin ele gusturi specifice mai multor țări, de la Suedia, la Franța, România sau Rusia. Noi le spunem tradiționale. De asemenea, vor exista clătite dulci, cu brânză și diverse alte ingrediente, create special de chef-ul nostru”, spune Gleb entuziasmat.

Este fascinat de puterea pe care online-ul o capătă de la o zi la alta și are un canal pe YouTube – Gleb goes global – unde arată cum se adaptează vieții din țara noastră. Se prezintă ca fiind primul vlogger rus din România și mărturisește că știa câte ceva despre țara care îi este acum casă de la soția sa, româncă. „Soția mea este româncă, astfel că prin intermediul ei am v-am cunoscut țara și tradițiile. Așadar, România nu îmi este total străină. Am lucrat împreună, așa ne-am cunoscut. S-a întâmplat în Atena, Grecia, acolo unde eram amândoi plecați cu un proiect de dans”, mai spune acesta. Iar la cariera în dans a renunțat atunci când a înțeles că un dansator profesionist este mereu supus unui posibil risc de accident. Și nu a vrut ca o astfel de întâmplare să îi dea peste cap viața. „Am studiat dansul timp de cinci ani, apoi am profesat în domeniu. Am făcut parte apoi din unul dintre cele mai cunoscute grupuri de dans din Rusia. Cu timpul, am reușit să îmi fac propriul proiect de dans, cu care am ajuns în foarte multe țări. E o meserie frumoasă, dar în același timp cariera de dansator depinde de mulți factori. Poți munci ani de zile și o accidentare te scoate din ring pe viață. Așa că întotdeauna trebuie să existe un plan de rezervă.”

Mai multe