Poză de colecție. Cum arăta Horia Vîrlan la vârsta majoratului!

2 aprilie 2018 11:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dacă vă era dor de Horia Vîrlan (55 de ani), trebuie să ştiţi că maestrul revine de azi, 2 aprilie, la Prima TV, cu un nou sezon al emisiunii “Mama mea găteşte mai bine”, alături de partenerul de prezentare Valentin Sanfira.

Show-ul culinar va fi difuzat de la ora 19.30, de luni până duminică. Am apelat la memoria maestrului şi l-am întrebat dacă îşi mai aminteşte ce a gătit prima oară în viața lui, rugându-l să ne dea și o fotografie cu el de când era tânăr fecior. “Dacă îmi aduc bine aminte, prima reţetă a fost pulpă de vită în sos de muştar şi smântănă. Aveam vreo 15-16 ani. Eram singur acasă şi era o bucată de pulpă în frigider, pe care am pus-o cu o ceapă tăiată şi cu un morcov feliat la fiert, aşa înnăbuşit. După ce a fiert vreo oră şi jumătate, am scos-o din cratiţă, am tăiat-o felii şi am amestecat zeama rămasă în cratiţă cu o cană de smântănă şi ceva muştar. Am repus feliile de carne în cratiţă şi am turnat sosul peste ele, apoi am repus cratiţa pe foc mic, vreo 15 minute. Asta a fost tot. Mi-a plăcut întotdeauna cum miroase mâncarea şi cred că de mic am fost atras de ea. Îmi place să mănânc bine, deci trebuie şi a trebuit să gătesc!”, ne-a spus Horia Vîrlan.

Mai multe