Premieră Click! Andrei Leonte îşi lansează videoclipul cu bipuri
Aşa cum vă anunţam ieri, Andrei Leonte lansează în premieră, pe Click.ro videoclipul celei mai recente piese, “O nefericită şi un nebun”, în care solistul foloseşte cuvinte mai puţin cuminţi.
Andrei Leonte s-a făcut băiat rău! Noul său videoclip vine cu mai multe premiere pentru fanii câştigătorului primei ediţii de X Factor (2012). Atunci când a scris versurile pentru "O nefericită şi un nebun"(care vorbeşte despre destrămarea unui cuplu), Andrei nu s-a cenzurat deloc. De altfel, cine se poate abţine de la înjurături într-un astfel de moment? Astfel, pentru a reda cât mai real trăirile celor care se despart, Andrei a folosit un limbaj mai… “slobod”: “Nu dăm, în p… mea cu piciorul la tot ce a fost”.
“Este o piesă în care se vor regăsi toţi cei care s-au despărţit, care au suferit de pe urma acestui fapt. Am scris versurile din propria mea experienţă, din trecut, din ce am văzut la cei din jurul meu, căci, mai devreme sau mai târziu, toţi trecem prin astfel de momente”, a declarat Andrei pentru Click.
O altă premieră este forma finală şi atipică a videoclipului, prezentat ca un film, cu subtitrare. Leonte s-a implicat total în realizarea videoclipulului pentru“O nefericită şi un nebun”, de la scenariu, până la montaj, căci vrea să se perfecţioneze şi la acest capitol “tehnic”, de care nu este deloc străin. “Este un film de scurt-metraj care vine la pachet şi cu piesa. Dintotdeauna am fost pasionat de actorie şi de film De vreo doi ani, am început să montez şi clipuri, iar anul trecut am regizat, împreună cu Adela Dan, şi un film documentar pentru Salvaţi Copiii”.
Piesa “O nefericită şi un nebun” a fost compusă de Deepside Deejays (Silviu Păduraru şi Răzvan Alstani) în studiourile Metropolitan Records. Videoclipul a fost filmat pe o terasă din Bucureşti.