Preotul acuzat de pedofilie, adorat de fani după concert. I-au dat bani și flori

16 iulie 2017 14:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Imaginea publică a lui Cristian Pomohaci în ochii admiratorilor nu pare să fi suferit nicio schimbare. Preotul acuzat de coruperea unui minor susține în continuare concerte de muzică populară și este adorat de public.

Preotului Cristian Pomohaci i-a fost interzis pe o perioadă de 30 de zile să mai oficieze vreo slijbă religioasă, dar poate susține în schimb concerte, unde este primit cu aplauze și mai nou, cu bani pentru dedicații din partea edililor locali unde are spectacole, relatează Pro Tv.

Recent, Pomohaci a susținut un concert în comuna Sânpetru de Câmpie din Mureș. A coborât dintr-o mașină, fiind imediat înconjurat de jandarmi, dar nu a avut prea multă nevoie de protecție, întrucât fanii l-au primit cu un val de aplauze. „Ca de obicei, părintele e la superlativ. și scenic și veselie multă”, a comentat una dintre spectatoare pentru sursa citată.

La sfârșitul concertului, Pomohaci a primit bani pentru dedicații de la primarul și viceprimarul comunei unde a susținut spectacolul, iar unele femei i-au sărutat mâinile, după cum precizează Antena 3.

Chiar dacă se află în plin scandal mediatic, cei mai mulți dintre admiratorii lui Cristian Pomohaci nu cred că acesta ar fi încercat să corupă sexual un minor.

Mai multe