Prigoană a fost DJ la petrecerea Bahmuţencei
Petrecere cu dublă semnificaţie, marţi seară, în familia Prigoană. Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au sărbătorit nu doar ziua de naştere a vedetei, ci şi împăcarea după nouă luni în care au fost despărţiţi. Afaceristul i-a dăruit soţiei sale un cadou pe măsura evenimentului: un inel cu diamant de 1,5 carate, adus special pentru ea de la Amsterdam.
În ziua în care a împlinit 39 de ani, Adriana Bahmuţeanu i-a avut alături pe toţi cei dragi, de la membrii familiei până la prietenii apropiaţi. Silviu Prigoană (49 de ani) i-a organizat vedetei o petrecere la reşedinţa lui din centrul Bucureştiului.
Invitaţii au început să apară în jurul orei 19.00, dar cei mai petrecăreţi s-au distrat până în zori. Cheful s-a ţinut în crama amenajată în subsolul unei anexe a vilei, iar DJ-ul de serviciu a fost chiar milionarul Silviu Prigoană, care a avut grijă ca atât sărbătorita, cât şi invitaţii ei să se simtă cât mai bine.
Sărbătorita şi invitaţii au dansat până în zori pe muzica pusă de afacerist
Afaceristul şi-a invitat la dans soţia, dedicându-i un cântec de-al lui Ovidiu Komornyik, unul dintre cântăreţii lui de suflet. Pe lângă bucatele alese, şampania a curs în valuri. Invitaţii care au rămas la petrecere până dimineaţă au fost răsfăţaţi cu şampanie Moet şi Dom Perignon.
Gabriela Cristea a fost prezentă şi ea la petrecere
Sărbătorita a primit o mulţime de cadouri, dar şi buchete imense de flori. Fără îndoială, însă, cel mai preţios cadou a venit din partea lui Silviu Prigoană: un inel cu un diamant rar, de 1,5 carate.
Acesta este darul lui Prigoană pentru Bahmu, un inel cu diamant
Afaceristul a achiziţionat valoroasa bijuterie de la Bursa Diamantelor de la Amsterdam şi a intrat în posesia ei cu doar câteva ore înainte de a i-o oferi Adrianei. Milionarul a avut ceva emoţii, pentru că, deşi îl comandase, inelul nu putea fi adus în ţară decât miercuri, când ar fi fost prea târziu şi ar fi ratat ziua de naştere a soţiei lui, care a fost marţi.
Prigoană a găsit, însă, soluţia ca inelul să-i parvină în timp util: marţi dimineaţă, şi-a trimis un angajat în capitala Olandei, care după-amiază era deja înapoi, aducându-i inelul mult aşteptat. Astfel, milionarul a răsuflat uşurat că va putea să-i facă Adrianei surpriza pe care i-o pregătise.
„Inelul le va rămâne moştenire copiilor noştri. Aşa se face. Bijuteriile se transmit din generaţie în generaţie", a spus afaceristul, care a ţinut un discurs în cinstea sărbătoritei.
În ciuda atmosferei de bună dispoziţie, cei doi nu s-au dezminţit, însă, nici în această zi specială. De la simple tachinări, la un moment dat, soţii Prigoană au avut o mică discuţie în contradictoriu, fiind, însă, repede împăcaţi de cei apropiaţi. După acest moment tensionat, cheful a continuat, astfel că invitaţii au plecat spre casele lor abia pe la ora cinci dimineaţa.
În timp ce Adriana îşi aştepta invitaţii la vila lui Prigoană, femeia în braţele căreia milionarul şi-a căutat alinare după ce a divorţat, medicul Ramona Cadar, a fost zărită singură.
Cea care a avut o relaţie de scurtă durată cu afaceristul a fost surprinsă de fotoreporterii Click! în timpul unei sesiuni de cumpărături, într-un magazin de lenjerie intimă pentru femei.
„Doctoriţa lui Prigoană" părea destul de adâncită în gânduri. Cu puţin timp înainte ca vestea împăcării lui Prigoană cu Bahmu să fie anunţată în premieră de Click!, relaţia dintre Ramona şi afacerist era incertă. Cei doi au decis de comun acord să ia o pauză şi să-şi reevalueze sentimentele. Iată, însă, că acesta a fost finalul relaţiei lor.
Despărţirea de femeia alături de care a stat mai bine de patru luni i-a picat greu. Fostul iubit al Adrianei, Mihai, a încercat să-şi găsească liniştea departe de Capitală.
Fostul iubit al lui Bahmu aruncă bomba: «Ne doream un copil împreună. Ne-am iubit foarte mult»
Deşi îşi făcuse planuri de Paşte împreună cu Adriana, împăcarea acesteia cu soţul ei a dat totul peste cap. Astfel, Mihai a petrecut Sărbătorile Pascale împreună cu părinţii săi, la ţară, unde a şi rămas câteva zile, pentru a-şi aduna probabil gândurile. După ce a părăsit locuinţa în care a stat cu iubita lui, el nu s-a întors la casa pe care o are în Măgurele. Imobilul pare nelocuit de o bună bucată de vreme, semn că Mihai are încă nevoie de linişte.