Prigoană s-a hotărât: vrea copiii la el acasă

19 februarie 2017 20:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Când apele păreau să se fi liniştit între Silviu Prigoană (53 de ani) şi Adriana Bahmuţeanu (42 de ani), iată că, din contră, devin din nou tulburi. Cei doi se pregătesc să se războiască iar pentru copii: el îi vrea definitiv la domiciliul lui, ea vrea custodie exclusivă şi mărirea pensiei alimentare.

Luna şi scandalul, cam aşa se pretrec lucrurile între Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu. După tărăboiul din ianuarie, când vedeta Antena Stars s-a prezentat cu poliţia, televiziunea şi Protecţia Copilului la vila fostului soţ, pentru a-şi recupera cei doi fii, pe Eduard (6 ani) şi pe Maximus (8 ani), situaţia părea să se fi calmat.

Total fals, întrucât afaceristul şi vedeta urmează să refacă traseul spre tribunal. Şi asta, după ce Prigoană a intentat un nou proces prin care le cere magistraţilor să-i acorde domiciliul celor doi băieţi, invocând nenumărate motive: de la locuinţa nesigură în care micuţii stau cu mama lor, până la faptul că aceasta nu se ocupă de ei, reproşându-i lui Bahmuţeanu greutatea exagerată a mezinului.

Când s-a trezit dată din nou în judecată, Adriana nu a stat cu mâinile în sân. Din contră, şi-a pregătit o apărare foarte puternică. “În septembrie 2016 s-a pus acest proces pe rol, obiectul dosarului fiind mutarea domiciliului celor doi minori de la mamă, la tată. În replică s-a formulat cererea reconvenţională şi am solicitat: exercitarea autorităţii părinteşti de către Adriana şi mărirea pensiei alimentare, întrucât în prezent, ambii minori primesc 1.300 de lei pe lună”, a confirmat pentru Click! avocata Adrianei Bahmuţeanu, Ionela Vasile, cea care o reprezintă pe vedetă din 2004 şi care a apărat-o până acum în 42 de procese cu Silviu Prigoană.

Mai multe