Prima apariţie a Paulei Chirilă după operaţia de liposucţie
Paula Chirilă (39 de ani) face furori cu noua ei siluetă! Actriţa a suferit luna trecută o operaţie de liposucţie şi deşi încă se recuperează a ieşit câteva ore la o întâlnire cu prietenele ei, semn că se simte în bine şi că acum are mai multă încredere în ea.
DJ Wanda, Carmen Negoiță și Paula Chirilă formează cel mai nou grup de prietene celebre din showbiz. Cele trei vedete au ieșit împreună în oraș zilele trecute, relaxându-se și povestind în timp ce savurau câte o salată și un cocktail la o terasă din zona Piața Romană. În ciuda faptului că fetele nu se aseamănă una cu alta, cele trei au în comun pasiunea pentru shopping.
Deși se afla la terasă și putea fi văzută de oricine, DJ Wanda a scos dintr-un săculeț o superbă pereche de pantofi pe care i-a cumpărat recent de la Londra. DJ-ița a ținut să le arate prietenelor ei achiziția de care este foarte mândră, chiar dacă momentul nu era unul tocmai oportun.
Carmen, la rândul ei, și-a etalat, cu ocazia escapadei în oraș, geanța nou achiziționată, dar și superbele picioare, grație unor pantaloni de jeans foarte scurți. Actriţa Paula Chirilă a mizat pe un outfit foarte elegant, care i-a pus în evidență silueta, proaspăt remodelată după intervenția de liposucție pe care a suferit-o luna trecută a cabinetul medicului Florin Juravle.
Cele trei prietene celebre au petrecut o după-amiază liniştită şi s-au delectat cu mâncare sănătoasă și cu cocktailuri non-alcoolice, rețețe gândite de DJ Wanda.