Prima apariţie publică a lui Catrinel Menghia după ce şi-a rupt piciorul la schi
Catrinel Menghia nu a lipsit de pe covorul roşu de la Cannes. Deşi în urmă cu o lună, românca a suferit un grav accident pe pârtie, în urma căruia s-a ales cu ligamentele încrucişate şi meniscul rupte, ea a luat parte la festivalul de film la care a făcut furori îmbrăcată într-o rochie de prinţesă.
Catrinel Menghia a optat pentru o ţinută elegantă, aurie, lungă până în pământ, cu bretele late şi inserţii din dantelă, care i-a pus în evidenţă talia trasă prin inel. Ea a accesorizat piese vestimentară cu un colier la baza gâtului, o coafură lejeră cu bucle şi un machiaj discret, de zi. Prezenţa româncei a atras toate privirile, dar şi bliţurile fotografilor care i-au surpins privirea senină. Ea a participat la premiera filmului „La fille inconnue”.
Imediat după accident, Catrinel Menghia (30 de ani) şi-a anulat toate proiectele. Forţată de împrejurări, şatena a stat imobilizată la pat şi a făcut fizioterapie pentru a se recupera. Se pare că metodele la care a recurs au dat roade, căci românca a putut să se lipsească de cârje la acest eveniment. Până în urmă cu o lună, Catrinel se deplasa cu greu.