Prima declarație a Aspirinei după revenirea în “Las Fierbinți”
Click! a anunțat, în exclusivitate, faptul că actrița Mirela Oprișor (44 de ani) s-a întors în distribuția serialului “Las Fierbinți”, după mai bine de un an de pauză. Vedeta a fost surprinsă la filmări, în localitatea ialomițeană Fiebinți Târg, acolo unde există celebrul bar al lui Bobiță, iar azi, 13 decembrie, a făcut și prima declarație despre marea revenire.
”A fost o mare bucurie pentru mine această întoarcere, revederea cu toată echipa, de la actori, sunetiști, operatori, până la Marry, doamna care ne dă de mâncare. Sper din tot sufletul să fie o bucurie și pentru telespectatori. Primul episod va fi difuzat în Ajunul Crăciunului, când eu și colegii mei vom încerca, în această perioadă tensionată social, să aducem zâmbetul pe buzele românilor. Crăciun fericit! Să avem un An Nou mai bun. Să fim sănătoși cu toții și poate reușim în acest an să facem lucrurile mai bine”, a declarat Mirela Oprișor. Episodul special în care apare Aspirina va fi difuzat de PRO TV pe 24 decembrie. În septembrie 2016, actrița Mirela Oprișor și soțul ei, Mimi Brănescu, scenaristul serialului, au părăsit proiectul “Las Fierbinți”, invocând oboseala accentuată. Mimi Brănescu s-a ocupat de scenariu încă de la primul episod, difuzat pe 1 martie 2012.