Prima imagine cu Florin Călinescu în scaunul de la "Românii au talent"
Florin Călinescu i-a luat lui Bebe Cotimanis locul în juriul emisiunii "Românii au talent". Anunţul a fost făcut luni (12 octombrie), dar fostul director al Teatrului Mic s-a apucat deja de treabă, aşa cum o demonstrează o imagine publicată de Andra pe un site de socializare.
Bucuroasă că este colegă cu Florin Călinescu, Andra s-a grăbit să publice o fotografie de pe platourile de filmare, de la preselecţiile emisiunii. În imagine, cântăreaţa apare alături de Călinescu, amâbii zâmbind, semn că se înţeleg bine şi lucruri decurg cum trebuie la filmări.
"Cu noul coleg de bancă. Vă pupăm", a scris Andra pe contul ei de Facebook.
Florin Călinescu revine a patra oară la Pro TV
Florin Călinescu a anunţat luni seară că va lua locul lui Bebe Cotimas la emisiunea "Românii au talent".
"Mi-e dor de oamenii cărora mă adresam, mă întreabau mereu pe strada «Unde eşti, ce faci?». Nu ştiu de ce acum, există situaţii, timpi, timpuri, lucruri personale. La 20 de ani, nu aveam atâtea lucruri personale de ţinut în mână. M-am întors la o viaţă mai simplă şi am realizat că mai există timp pentru oameni”, a declarat Călinescu.
Conform Pro TV, "Bebe Cotimanis a contribuit din plin la descoperirea talentelor și a mizat de fiecare dată pe emoția pe care concurenții au reușit să o transmită. În perioada următoare, actorul se va dedica proiectelor de televiziune și teatru în care este implicat”.
Florin Călinescu a devenit cunoscut între 1996 şi 2001, când era una dintre cele mai mari vedete ale postului Pro TV. El a prezentat emisiunea "Chestiunea Zilei", dar şi "Te Uiţi şi Câştigi". A plecat de la Pro TV în 2001, pentru a fi director general la Tele 7abc. De atunci a revenit de încă trei ori la Pro TV: în 2003, 2007 şi 2012. În 2003, a realizat emisiunea "Procesul etapei", iar în 2012 a avut rolul principal în serialul "Tanti Florica". Însă în toate cele trei cazuri a plecat după cel mult un an.