Prima poză cu chipul fetiței lui Jojo și a lui Paul Ipate! Ce spune actorul despre decizia de o arăta pe Zora
Jojo și-a surprins în mod plăcut admiratorii virtuali, după ce a publicat prima imagine în care îi arată chipul fetiței ei și a lui Paul Ipate, micuța Zora. Dacă până acum fetița a fost fotografiată doar cu spatele, iată că fanii cuplului o pot acum admira în toată splendoarea, căci, într-adevăr, Zora este adorabilă și a reușit deja să cucerească inimile internauților.
Asemenea mai multor vedete autohtone, dar și internaționale, Jojo a decis de-a lungul timpului să fie o mămică protectivă cu cei doi copii ai ei. Iată însă că în prezent, Paul Ipate și Jojo au decis că este timpul ca și admiratorii lor să se bucure de frumusețea fetiței pe care o au împreună, aceștia publicând pe rețelele de socialziare prima imagine în care Zora apare fotografiată din față.
Cuplul a evitat până acum să arate fotografii cu chipul micuței lor în vârstă de doi ani și, de fiecare dată când alegea să o pozeze, fetița stătea cu spatele la camera foto. De când a împlinit 2 ani însă, se pare că părinții au încercat să nu mai fie atât de protectori cu Zora, așa că au ales să publice pe rețelele de socializare prima imagine cu aceasta, în timp se se aflau toți trei la un spectacol pentru copii, care, de asemenea, a fost o premieră pentru fetița celor doi.
„Aseară ne-am simțit minunat. Pentru Zora a fost primul spectacol și a fost cuminte și uimită pe tot parcursul lui chiar dacă știa toate cântecele. S-a emoționat atât de tare încât era pur și simplu atentă.A fost însă foarte fericită și a dansat la mine și la Paul Ipate în brațe pe rând. Sunteți minunați și mega talentați! Mă bucur că există astfel de spectacole și distractive dar și pline de momente emoționante pentru copii și părinți”, a scris fericita mămică pe rețelele de socializare.
Și tăticul Paul Ipate a publicat pe contul personal imaginea în cauză și, pentru a nu fi asaltat de întrebările prietenilor lui virtuali, actorul a decis să explice el situația înainte. „Pentru cei ce o să mă întrebe de ce pun abia acum poză cu Zora: pentru că nu vrem să ne supraexpunem copiii”, a scris acesta pe Instagram, lăsând de înțeles că nu vor fi atât de dese ocaziile în care o vom vedea pe micuță.