Prima reacție a Ioanei Chițu, după ce a fost părăsită pentru o altă femeie
A aflat de la Click! că a fost înșelată și în cele din urmă a fost părăsită de soțul său, Mihai Chițu (35 de ani), câștigătorul celui de-al treilea sezon „Vocea României”.
După 12 ani de relație, bărbatul a ales să pună punct căsniciei și să părăsească căminul conjugal.
Ioana Chițu (30 de ani) a rupt tăcerea și a vorbit pentru prima oară, într-o emisiune televizată, despre aventura soțului ei, cât și despre despărțirea celor doi.
„Suntem despărțiți din luna septembrie. Sunt cinci luni de atunci, nu șapte cum a zis el. Poate nu a calculat bine. Am convenit să ma mut la părinții mei. Am avut destule discuții, ca în orice familie, iar rezultatul îl vedeți și voi. Sincer, în momentul de față, nu cred că el se mai întoarce. Îmi doresc să merg mai departe, să am grijă de fetița mea. Vreau să se termine tot. Nu aș vrea să comentez pe subiectul ăsta. Am aflat din presă că mă înșală, dar eu am simțit ceva dinainte, ca orice femeie. Am stat foarte mult de vorbă. Eu chiar mi-am dorit să ne împăcăm, dar, din păcate, nu s-a putut”, a dezvăluit Ioana Chițu, pentru Kanal D.
Referitor la bruneta cu care soțul ei a fost surprins de trei ori, Ioana a declarat că nu vrea să știe absolut nimic: „Nu o cunosc, nu vreau să o cunosc pe actuala, e strict problema lor. Rămâne să vorbim dacă vom divorța sau nu. Încă port verigheta, sunt 12 ani de zile între noi. Nu cred că Mihai se va mai întoarce la noi”, a încheiat blonda, cu ochii în lacrimi, pentru emisiunea „Wowbiz”.
A fost prins de trei ori cu amanta
Din iulie 2014 şi până acum, paparazii Click! au stat cu ochii pe Mihai Chiţu şi pe escapada lui în afara familiei pe care o are cu Ioana. O misterioasă brunetă a reuşit să le spargă casa. Solistul a fost pentru prima dată surprins cu amanta în iulie 2014, apoi în octombrie și din nou în ianuarie.
Au o fetiță de 5 ani
La 22 de ani, Mihai s-a îndrăgostit pe loc de Ioana, o fată cu cinci ani mai mică decât el. După cinci ani de relaţie, cei doi s-au căsătorit şi, în scurt timp, a venit pe lume rodul dragostei lor, Rianna (5 ani). Fetiţa este foarte talentată şi a luat de la ambii părinţi ce era mai bun. Soţia lui Chiţu a absolvit cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Gimnastică Aerobică, şi în prezent lucrează ca instructor de dansuri şi balet la o firmă care colaborează cu mai multe grădiniţe din Capitală.