Primele declaraţii ale Alinei Ceuşan după operaţie: «Scăpaţi de acea cocoaşă»

19 ianuarie 2018 20:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alina Ceuşan este una dintre cele mai apreciate bologgeriţe din Romania şi mulţi tineri o consideră un adevărat model. Alina are mulţi vizitatori pe bloggul personal de fashion, şi aceasta a declarat că nu s-ar fi văzut profesând în alt domeniu.

Bloggeriţa celebră s-a simţit complexată de nasul ei şi s-a hotărât să-l opereze, neştiind cum avea să arate după intervenţie. Alina a declarat că nu a simţit nicio durere pe parcursul intervenţiei, deşi lumea i-a spus că nu va fi aşa.

"Eu mi-am dorit de foarte mult timp să fac această intervenţie. A fost un complex de-al meu de care mă bucur că am scăpat. Pur şi simplu nu mă simţeam bine cu nasul meu. Din lateral, aveam o cocoaşă, aici pe mijloc, o denivelare. Era un nas care nu era deloc feminin. Eu sunt foarte fericită că am făcut acest pas. Cu atât mai mult, îmi pare rău că nu am făcut operaţia asta mai devreme. Singura mea problemă cu nasul era din profil, aşa că i-am spus „Ceea ce îmi doresc este să scapaţi de acea cocoaşă. Vreau un nas drept şi cu asta, basta!”. Îmi doream demult să fac pasul acesta. Cumva îmi era frică. Primul lucru la care m-am gândit era că o să doară. Că o să primesc un ciocan în nas şi după aceea, o să mă doară cinci săptămâni şi nu o să mai pot de durere. Operaţia asta, efectiv, nu doare!", a mărturisit Alina Ceuşan într-un videoclip de pe canalul ei.

Mai multe