Primele declarații ale lui Cristian Hrubaru după ce a fost implicat într-un accident de motocicletă

16 iulie 2017 17:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Duminică de coșmar pentru Cristian Hrubaru, fostul "cârcotaș" de la Cronică, care a fost implicat într-un grav accident de circulație. Omul de radio a ajuns cu ambulanța la spitalul din Horezu. El a explicat că incidentul din trafic s-a produs în urma neacordării de prioritate.

Accidentul în care a fost implicat Hrubaru s-a produs într-o intersecție din centrul orașului Horezu, motocicleta fiind lovită de automobilul unui șofer ce a venit de pe un drum secundar și care nu a acordat prioritate. Din primele informații, în urma impactului, motorul, un model Kawasaki VN 1700 Voyager, s-a răsturnat pe șosea. Omul de radio și-a liniștit prietenii, cărora le-a transmis un mesaj pe Facebook, explicând faptul că este în regulă.

"Am doar piciorul stâng lovit, perosnalul medical mi l-a pus deja în ghips. Recunosc că am țipat de câteva ori ca o fetiță, dar așa sunt eu mai sensibil. De aici o să mă duc la poliție pentru declarații. Mobra are doar câteva plastice sparte, cred...aveam 50 la oră. Nu mi-a acordat prioritate. S-a uitat în ochii mei, s-a oprit, dar a crezut că are timp și a continuat. Voi face alte investigații la București, la Spitalul Elias", a anunțat Hrubaru, care se afla deja în drum spre Capitală. 

Accidentul s-a produs după ce în urmă cu doar câteva zile, Hrubaru a anunțat că și-a scos motocicleta la vânzare.

Mai multe