Primele imagini de la nunta lui What's Up
A venit momentul pentru Marius Ivancea să-i jure credinţă veşnică impresarei Simina Costea cu care se iubeşte de şapte ani. Solistul va face chef mare, duminică (28 auhust) la Palatul Ştirbei alături de cei 400 de invitaţi. Printre ei se numără mulţi colegi de breaslă, care au ajuns deja la petrecere şi s-au fotografiat cu mirele.
Deşi Marius Ivancea, alias What’s Up, şi-a făcut două ţinute de ginere ca să arate perfect în ziua cea mare, solistul nu a apucat încă se se îmbrace în ele. Dovadă stă o imagine publicată pe contul de socializare de unul dintre cavalerii de onoare. Printre cei care îi vor fi alături cântăreţului în ziua cea mare se numără Dorian Popa, Shift, Marius Mirică, Ruby şi iubitul ei Adrian Robert.
"O să fie foarte elegant, va purta două sacouri speciale, fiecare în valoare de câte 2.500 de euro. Amândouă sunt lucrate manual, din mătase naturală, cu căptuşeală din piele naturală. Nu are nimeni din România aşa ceva”, a povestit pentru Click! stilista Adina Buzatu, care va fi şi ea prezentă la eveniment.
Naşii artistului sunt Andra şi Cătălin Măruţă, care sâmbătă i-au rupt turta fetiţei lor, Eva. Cătălin a și participat la obiceiul bărbieritul mirelui, iar Taraful de la Clejani a întreținut atmosfera. Mama lui Marius (Whats'Up) a îmbrăcat o rochie vișinie și a atras toate privirile.