Primele imagini din Piața Sfatului, unde va avea loc Cerbul de Aur 2018!

20 august 2018 21:57   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cerbul de Aur se va relua după 9 ani în Piața Sfatului din Brașov în perioada 29 august-2 septembrie. Au apărut şi primele din centrul orașului unde se va desfășura festivalul

Lucrările de construcție ale scenei din Piața Sfatului din Brașov, unde se va organiza Cerbul de Aur au început. De luni (20 august), centrul orașului a fost transformat într-un adevărat șantier pentru Cerbul de Aur.

Cine va prezenta la Cerbul de Aur

Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur îi aduce alături pe Ilinca Avram, prezentatoarea matinalului de la TVR Moldova şi Aurelian Temişan. Ea blondă, el brunet, ea moldoveancă din Basarabia, el oltean de la Craiova, ea firavă şi delicată, el înalt şi puternic. Amândoi, însă, artişti obişnuiţi cu scena şi publicul. Ilinca şi Aurelian sunt cei doi prezentatori ai spectacolului care va deschide ediţia aniversară Cerbul de Aur 2018.„De la ultima ediţie a Cerbului din 2009, pe care de altfel am prezentat-o, iată-ne în 2018, la ediţia jubiliară. Către cine va pleca Cerbul? Va rămâne undeva în România, va pleca în Europa sau într-un alt colţ al lumii? Nu ştim. Ştim doar că, în perioada 29 august – 2 septembrie, ne vedem în Piaţa Sfatului, la Cerbul de Aur”, mărturiseşte Aurelian. „Pe 29 vă dau întâlnire direct de pe scenă pentru că voi fi la cârma prezentărilor. Aşadar, ne vedem pe scenă, la seara de deschidere a Cerbului!”. Om de televiziune, dar pasionată şi de muzică, Ilinca debutează pe scena din Piaţa Sfatului la braţul lui Aurelian Temişan, aflat la a două experienţă că prezentator al prestigiosului Festival. "Este o onoare pentru mine să dau start evenimentului anului din Piaţa Sfatului, alături de Aurelian Temișan. Este un eveniment istoric ce marchează 50 de ani de la prima ediție, dar şi Centenarul Marii Uniri”, a spus şi Ilinca. „Este şi o mare responsabilitate, având în vedere că doar două basarabence au mai prezentat Cerbul de Aur, acestea fiind marea actriţă Stela Popescu şi inegalabilă Anastasia Lazariuc. Va fi o seară memorabilă pentru mine! Vă aşteptăm cu drag în dată de 29 august la Braşov, la un spectacol de gală! Ne vedem acolo!”, a conchis Ilinca.

Seara de gală a Cerbului de Aur va aduce pe scenă nume celebre

Ediţia aniversară debutează pe 29 august, cu o seară de gală dedicată artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România. Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Corina Chiriac sau Răzvan Krivach. Pe 29 august, publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.În prima seară vor susţine recitaluri: Gigliola Cinquetti - câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a două ediţie a Cerbului de Aur, în anul 1969, Andra - laureată a ediţiei din 2005, interpretul de fado Paulo Braganza şi trupa The Humans. Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scenă Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedetă Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţînă Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Mai multe