Primul concert al Monicăi Anghel după ce s-a operat la coloană şi a slăbit spectaculos
Monica Anghel (46 de ani) face paşi importanţi în procesul de vindecare după operaţia complicată pe care a suferit-o la coloană în urmă cu două luni. Artista va urca pe scenă peste o săptămână, acesta fiind primul ei concert după o lungă perioadă în care a reînvăţat să meargă şi a slăbit 10 kilograme.
Monica Anghel are emoţii mari, căci din vară a tot fost nevoită să-şi anuleze toate concertele, iar acum, a venit momentul să revină. Artista este invitată să cânte la un concert de Haloween, acesta fiind primul ei eveniment de când s-a operat.
Ea nu va urca pe scenă singură, ci alături de fratele ei, Alexandru. Alături de Monica vor mai cânta Whats’up, Nicoleta Nucă, Feli, Hara, şi Sanda Ladoşi. Concertul are loc într-un parc de distracţii din Baloteşti.
"Îmi este dor de scenă, dar vreau să revin într-o formă foarte bună, ca atunci când apar să spună lumea «wow»”, a declarat recent Monica Anghel. Apropiații ei susțin că solista nu este refăcută complet şi că încă pășește cu greutate. Solista face în continuare ședințe de fizioterapie.
În 2014, Monica a suferit o semipareză și nu s-a mai putut deplasa, fiind diagnosticată cu hernie de disc, o afecțiune de natură neurologică, care apare la coloana vertebrală. În ciuda tratamentelor, cântăreața nu a scăpat de bisturiu. S-a operat de urgenţă în această vară şi de atunci tot face recuperare.