Problema de care se loveşte Costi Diță când încep filmările "Las Fierbinţi"

9 august 2021 8:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

În 2022 se împlinesc 10 ani de când se filmează "Las Fierbinți". 20 de sezoane s-au făcut până acum. Cifre rotunde pentru actorii care joacă de la începutul producției, cum ar fi Costi Diță, interpretul lui Giani, din serial, care face parte și din proiectul "Pe Bune", tot la Pro TV.

Zilele acestea, Costi Diță (41 de ani) s-a întors la filmările quiz-show-ului "Pe Bune!?", unde e din nou coleg cu Mihai Bobonete și cu Andi Moiesecu. "Îmi e mai ușor aici, la «Pe Bune!?», căci apelez la imaginația mea, care duduie. Aici fabulez, nu ai un text de repetat. În «Las Fierbinți» parcă începi școala din nou. Începem zilele viitoare filmarea, începe toată mășinăria aia în care trebuie să introduci în minte toate paginile de text, să le memorezi. Aici sunt chiar eu, dacă te trezești dimineața și ești supărat sau trist, eu caut să fiu vesel. Mă simt ca în familie, îmi face plăcere să fiu cu ei la lucru. Cu Bobo mă știu de vreo 15 ani, de la serialul  «Vine, Poliția!», de atunci ne-am întâlnit și am rămas prieteni", ne-a spus Costi. 

Și tot el ne-a povestit despre problema pe care o are când încep filmările pentru "Las Fierbinți". "Când revin la personajul lui Giani îmi oxigenez părul și îmi fac șuvițele din față, cele blonde. E mai simplu să-l oxigenez permanent și când nu filmez la serial port șapcă. Am încercat să-l fac la fiecare filmare, dar nu pot să transform brunetul, să-l faci blond. Așa că 8 luni din an am șuvițe blonde. Am o problemă când sunt chemat la castinguri sau sunt solicitat la filmele studenților", ne-a mai povestit Costi pe platourile de filmare de la "Pe Bune!?". 

Mai multe