Problema spinoasă a fotbalului

”Afară ninge liniștit// Și-n casă arde focul…”. Mai știți, copii, cine a scris asta? De unde, când Coșbuc a fost scos din manual? Nenorociți. Neuro-descreiero-capitaliști... Des-mămiți și des-țărați… Apoi, Academia, d-nii Simion, Manolescu? Au protestat prea moale… Care Coșbuc, când azi te naști cu Harry Potter în sânge? Dacă nu, ți-l vaccinează. Cum să mai spună copilu’ ”Înger, Îngerașul Meu”? Când viața a ajuns un reality-show? În direct, timp real.

Deci, copii, ”afară…, în casă…” ddduduie repartitorul… Doamna mea, cu târlicii albi, pufoși în picioare stă pe fotoliu, trasă lângă calorifer. Croșetează. O căciuliță pentru Eva, nepoata unei vecine… Eu. În alt fotoliu. Mă uit la tv. Ce mă arde acum nu e Guvernul, nici Kövesi sau viscolul. Nici măcar discretul președinte. E fotbalul.…A-nceput de ieri… o luptă. Care duhnește a politic. Care fotbal? Panarama asta? Care mai era. Era în era Mircea Sandu. Azi, glezna broaștei. Amănunte? Că m-am abținut după acel 1-5 al echipei-fanion. Dar acum după un 0-3 cu un Sibiu scris/spus pe săsește …?! (Căci, ce afânată, oportunistă limbă s-a emis cu numele de ”Hermanstadt”! Publicul sasofon, aclama în retroversiune…”Hai Sibiu!”…ca pe Oltul Scornicești). Sindromul Sibiu m-a incitat. Nu ca rapidist. Repet. Ca român. Umilitor. Am mirosit mațele fotbalului mioritic. (Jur, nici o aluzie la Becali…). Pute până la capetele lumii: Din Alert la Ushuaia. Pute de omoară oaia… Iar damful vine din suficiență. Pur românească…Apoi, italienii, hoți?! Le-au pus în cafea un drog: ăla cu 0-1!

Poveste …(cu scuze): Aveam 14 ani. Eram în tren. Plecam în tabără. Ochisem o fată. Și ea pe mine. Merg la toaletă. Ușa neîncuiată s-a deschis ușor. Fata, pe tron…! Mi s-au umflat urechile de sânge, să explodeze! M-am ascuns. Forever. Și, acum? Și mai penibil. O cacofonie de 1-5! Sentimentele mele curate de român fură maculate. Nu de iubita care se căca… Și peste asta mai vine Cupa. La Sibiu. 0-3. C’așa-i românu’. Nu stelistu’! Puturos. Poltron. Delăsător. Vezi Budescu, Alibec… Munți de talent. Dar grași, indolenți, puturoși. Suficienți sinelor lor. Nu vor trece niciodată dincolo de Giurgiu… poate pe la Bechet. Românul nu poate fi schimbat. Fotbalul său, da! Trebuie adus sus. Știe… că a mai fost pe-acolo…