Prodanca: «Mi-a plecat bona, caut filipineză!»
Anamaria Prodan este tristă. Dădaca celor trei copii ai ei şi-a făcut bagajele. Nici vorbă de nemulţumiri financiare sau neînţelegeri! Pur şi simplu, Elena vrea să se aşeze la casa ei, pregătindu-se de nuntă.
Prodanca intenţionează acum să angajeze o filipineză, asiaticele fiindvestite pentru hărnicie şi bun-simţ. Timp de un deceniu, Anamaria a dormit liniştită, căci Elena Fulgeanu, bona celor trei copii ai ei, care i-a crescut cu dragoste, şi-a anunţat demisia.
O veste tristă atât pentru ea, cât şi pentru cei trei copii ai vedetei, Rebecca (10 ani) Sarah (9 ani), Laurenţiu jr. (un an): „A fost şi va rămâne un membru important al familiei noastre. O să ne fie greu să ne obişnuim fără ea. Şi cel mic îi duce lipsa. El ştia că atunci când plânge, Elena îl ia în braţe!", ne-a declarat Anamaria.
Ultimul chef al familiei la care Elena Fulgeanu a participat, a fost cel organizat în umră cu două săptămâni, la tăierea moţului lui Laurenţiu jr, ea fiind şi cea care l-a ţinut în braţe în timp ce micuţul alegea de pe tavă, conform obiceiului, cele trei obiecte.
Dar, cum viaţa îşi urmează cursul firesc, Anamaria este conştientă că nu se poate opune dorinţelor Elenei, anume de a se mărita şi de a avea propriii copii: „Elena este o femeie care ne-a împărtăşit tuturor multă dragoste, cei mici o iubesc foarte mult. Dar, are şi ea 33 de ani şi se pregăteşte de nuntă, fiind foarte îndrăgostită de bărbatul care i-a cerut mâna".
Rămasă singură, cu cei trei copii, Anamaria îşi drămuieşte mai atent timpul, pentru a se ocupa de fiecare dintre ei. Cum în ultima vreme este o modă la vedete să aibă dădacă din Filipine, nici Prodanca nu se lasă mai prejos: „Dacă a plecat Elena, nu mai caut românce, căci nu mai găsesc un suflet aşa de mare ca al ei. Vreau o filipineză, căci sunt femei de treabă şi iubesc mult copiii".
Şi ele au dădace cu ochi oblici
Luminița Anghel are de puțin timp o menajeră din Filipine, de care este încântată. „Muncește mult, este obsedată de curățenie și, în plus, vorbește englezește cu David", ne-a spus interpreta.
Ileana Lazariuc are două bone filipineze pentru copiii ei și ai lui Ion Ion Țiriac. Frumoasa brunetă a fost deseori văzută la plimbare, la Monte Carlo, însoțită de cei doi băieți și de bonele în care are mare încredere.
Cântăreața Manuela Fedorca a fost nevoită să renunțe la menajera româncă, pentru că nu voia să lucreze un program prelungit. Vedeta de la Euforia TV a găsit o filipineză, dispusă să fie și menajeră, și babysitter, pentru 300 de euro.
Daciana Sârbu a cerut unei agenții să îi găsească o bonă pentru fetița ei, Irina Ponta. „Alma e din Filipine și muncește non-stop. Îi plătesc un salariu de 500 de euro. Ne înțelegem în limba engleză", ne-a spus europarlamentarul.