Profesoara de economie care aduce înapoi gustul pâinii de odinioară

9 septembrie 2017 19:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

În Valea Bârgăului, o profesoară de economie întâmpină turiștii cu zâmbetul pe buze și cu o pâine făcută ca acum un secol, respectând cu strictețe rețeta bunicii.

În urmă cu un an, profesoara Ioana Hângan Pudilic (38 ani) s-a gândit că mulți turiști și-ar dori să își aducă aminte de gusturile tradiționale românești așa că a început să facă pâine în cuptor pe lemne . În present, turiștii de la Colibița pot participa la ateliere de făcut pâine,unde sunt învățați secretele unei pâini rumenite chiar de Ioana. Profesoara organizează ateliereîn curtea casei sale, la cerere, dacă numărul curioșilor este mai mare de șase. Activitățile Ioanei sunt apreciate de reprezentanții complexurilor turistice care o recomandă cu drag persoanelor care doresc să se relaxeze în vacanță prin intermediul activităților tradiționale.

Profesoara vorbețte cu drag despre pasiunea ei: „Ideea mi-a venit anul trecut, când am văzut că creşte numărul de turişti de la Colibiţa şi m-am gândit să fac ceva pentru ei. Familia noastră întotdeauna se adună în jurul cuptorului, iar mama dintotdeauna a făcut plăcinte, pâine. Şi la un moment dat mi-am zis: “Ce-ar fi să fac şi eu asta, dar pentru turiştii care vin la Colibiţa şi pentru copii? Ca să păstrăm tradiţia, pentru că acesta este cel mai important lucru“.

Turiștii străini sunt cei mai curioși de modul în care se derulează o zi în mediul rural și îi solicită Ioanei să îi inițieze în activitățile tradiționale precum cusutul,brodatul,hrănitul animalelor, făcutul căpițelor de fân: “Depinde din ce mediu vin turiştii la atelierele mele. Străinii cam vor să adune căpiţe şi capre de fân. Nu am mai avut astfel de cereri până la familia din Norvegia, dar ne-am conformat şi au fost încântaţi. Au fost entuziasmaţi să tragă fânul cu grebla şi să pună o capră“, povesteşte Ioana.

Toți cei care participă la ateliere, pot lua pâine făcută acasă fără să plătească o taxă, iar donațiile sunt folosite întotdeaua pentru a cumpăra ingredientele necesare.

Ioana are două persoane de nădejde alături, care o ajută mereu. O bunicuță de 82 de ani care supraveghează îndeaproape participanții și verifică consistența aluatului, și o elevă careîi învață pe cei dornici secretele cusutului și cum să dea mâncare la animale.

Profersoara mărturisește că efortul său de a aduce înapoi gustul pâinii pe care o făceau bunicile la țară nu a rămas nerăsplătit: “Sunt români care şi-au amintit de bunicii lor şi a fost emoţionant şi pentru ei, şi pentru noi. Cam asta ne-au spus ei, acesta a fost feedback-ul: «Vrem să ne amintim de bunici, bunica făcea aşa »“ 

Mai multe