Punem pariu că nu-l recunoști, deși îți place la nebunie cum cântă?
Ce nu fac artiștii, de dragul artei! Își schimbă radical și înfățișarea, dacă este nevoie, riscând reacții vehemente din partea fanilor. Paul Surugiu-Fuego (41 ani) le-a făcut o asemenea surpriză fanilor pe contul personal de Facebook. Artistul s-a pozat cu mustață, iar internauții s-au împărțit în două tabere.
Fuego a acceptat să filmeze pentru un post tv, cu mustață, iar fotografia cu pricina a strâns zeci de like-uri, pe Facebook. Alături de el, în cadru, apare și buna prietenă și colegă de scenă Sofia Vicoveanca (76 de ani), ea amuzându-se copios pe seama noului lui look.
Unii fani l-au sfătuit să-și lase mustață, alții au fost de părere că arată cu zece ani mai tânăr, fără. Cântărețul și-a arătat aprecierea față de Sofia Vicoveanca, pe care o consideră una dintre cele mai bune soliste de muzică populară.
”Sunt şi imagini la care n-ai cum să faci prea multe descrieri! Cea de mai jos e una dintre ele – marea doamna a folclorului românesc, un monument la propriu, de autenticitate, decenţă, inteligenţă şi demnitate – SOFIA VICOVEANCA – îmi aranjează brâul unui costum moldovenesc şi-mi oferă sfaturi preţioase despre cum să fii mândru şi ce să faci pentru a fi onest în profesia pe care o faci. O iubesc şi o preţuiesc cu tot sufletul meu pe doamna Sofia, pentru tot ce înseamnă ea în cultura românească, pentru verticalitate şi exemplu”.